Wednesday, May 29, 2024
Jurnalism corect


„Team Jorge” sau mercenarii dezinformării. O amplă investigaţie internaţională de presă a demascat o firmă care s-a implicat contra cost în peste 30 de campanii electorale

By news.ro , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 15 februarie 2023 Etichete: , , ,

O echipă de israelieni şi-a oferit serviciile pentru a manipula peste 30 de scrutine în întreaga lume, folosind ca metode hackingul, sabotajul şi dezinformarea automatizată pe reţelele sociale, relevă o investigaţie internaţională la care au participat peste 100 de jurnalişti, relatează The Guardian şi Le Monde.

Este vorba de o vastă activitate de dezinformare pe care o desfăşoară o firmă israeliană. Unitatea este condusă de Tal Hanan, un fost agent al forţelor speciale israeliene în vârstă de 50 de ani, care în prezent lucrează în domeniul privat sub pseudonimul „Jorge”. Investigaţiile jurnaliştilor par să indice că de peste două decenii el a lucrat pe ascuns şi s-a implicat în alegerile din diferite ţări.

Hanan şi unitatea sa, care foloseşte numele de cod „Team Jorge”, au fost demascaţi prin intermediul unor operaţiuni sub acoperire şi a unor documente care au fost dezvăluite unui consorţiu internaţional format din 100 de jurnalişti. Consorţiul de jurnalişti care a investigat Team Jorge include reporteri de la 30 de instituţii media prestigioase, printre care Le Monde, The Guardian, Der Spiegel şi El País. Proiectul, care face parte dintr-o investigaţie mai amplă privind industria dezinformării, a fost coordonat de Forbidden Stories, o organizaţie non-profit franceză a cărei misiune este de a urmări munca reporterilor asasinaţi, ameninţaţi sau încarceraţi.

Agenţia israeliană specializată în dezinformare îşi vinde serviciile în întreaga lume. Jurnaliştii de investigaţie au reuşit să se întâlnească cu un responsabil al acestei companii israeliene, cunoscută sub numele de „Team Jorge”. Acesta le-a spus că poate crea automat conturi online false, poate genera automat conţinut pe reţelele sociale sau poate sparge e-mailuri sau conturi Telegram, cu scopul de a influenţa campaniile electorale.

Investigaţia dezvăluie detalii extraordinare despre modul în care dezinformarea este folosită ca armă de Team Jorge, care gestionează un serviciu privat ce se oferă să interfereze pe ascuns în alegeri fără să lase urme. Grupul lucrează, de asemenea, pentru clienţi corporativi.

Hanan le-a spus reporterilor sub acoperire că serviciile sale, pe care unii le descriu drept „operaţiuni secrete”, sunt disponibile pentru agenţiile de informaţii, campaniile politice şi companiile private care doresc să manipuleze în secret opinia publică. El a spus că a avut contracte în Africa, America de Sud şi Centrală, SUA şi Europa.

„Aims”, softul de închiriat care poate controla 30.000 de profiluri online false

Unul dintre serviciile cheie ale echipei Jorge este un pachet software sofisticat, Advanced Impact Media Solutions, sau Aims, care controlează mii de profiluri false pe Twitter, LinkedIn, Facebook, Telegram, Gmail, Instagram şi YouTube. Unele avataruri au chiar şi conturi Amazon cu carduri de credit, portofele bitcoin şi conturi Airbnb.

Imaginile cu camera ascunsă au fost filmate de trei reporteri, care au abordat Team Jorge dându-se drept potenţiali clienţi.

În mai mult de şase ore de întâlniri înregistrate în secret, Hanan şi echipa sa au vorbit despre modul în care ar putea aduna informaţii despre rivali, inclusiv prin utilizarea tehnicilor de hacking pentru a accesa conturile Gmail şi Telegram. Israelienii s-au lăudat că au plantat materiale în surse de ştiri legitime, care sunt apoi amplificate de software-ul de gestionare a roboţilor Aims.

O mare parte din strategia lor pare să se învârtă în jurul întreruperii sau sabotării campaniilor rivale: echipa a pretins chiar că a trimis o jucărie sexuală livrată prin Amazon la domiciliul unui politician, cu scopul de a-i da soţiei sale falsa impresie că acesta are o aventură.

O nouă afacere jenantă pentru Israel

Metodele şi tehnicile descrise de Team Jorge ridică noi provocări pentru marile platforme tehnologice, care de ani de zile se luptă să împiedice actorii rău intenţionaţi să răspândească neadevăruri sau să încalce securitatea pe platformele lor. Dovezile privind existenţa unei pieţe private globale de dezinformare care vizează alegerile vor trage semnale de alarmă pentru democraţiile din întreaga lume.

Pe de altă parte, dezvăluirile legate de Team Jorge ar putea pune Israelul într-o nouă situaţie jenantă, în condiţiile în care ţara a fost supusă unor presiuni diplomatice tot mai mari în ultimii ani din cauza exportului său de arme cibernetice care subminează democraţia şi drepturile omului.

Mai mult, se pare că Hanan şi-a desfăşurat cel puţin o parte din operaţiunile de dezinformare prin intermediul unei companii israeliene, Demoman International, care este înregistrată pe un site web administrat de Ministerul israelian al Apărării pentru a promova exporturile de apărare.

Ministerul israelian al Apărării nu a răspuns la solicitările de comentarii, precizează The Guardian.

Imagini filmate sub acoperire

Având în vedere experienţa lor în subterfugii, este poate surprinzător faptul că Hanan şi colegii săi s-au lăsat demascaţi de reporteri sub acoperire. Jurnaliştii care folosesc metode convenţionale au dificultăţi în a face lumină asupra industriei dezinformării, care se străduieşte să evite detectarea, notează The Guardian. Întâlnirile filmate în secret, care au avut loc între iulie şi decembrie 2022, oferă, prin urmare, o imagine rară despre mecanismul dezinformării contra cost.

Trei jurnalişti – de la Radio France, Haaretz şi TheMarker – au abordat echipa Jorge pretinzând că sunt consultanţi care lucrează în numele unei ţări africane instabile din punct de vedere politic care dorea ajutor pentru a întârzia alegerile.

Întâlnirile cu Hanan şi colegii săi au avut loc prin intermediul unor apeluri video şi al unei întâlniri în persoană la baza Team Jorge, un birou nemarcat într-un parc industrial din Modin, la 32 km de Tel Aviv.

Hanan şi-a descris echipa ca fiind formată din „absolvenţi ai agenţiilor guvernamentale”, cu experienţă în finanţe, social media şi campanii, precum şi în „război psihologic”, care operează din şase birouri din întreaga lume. Patru dintre colegii lui Hanan au participat la întâlniri, inclusiv fratele său, Zohar Hanan, care a fost prezentat ca fiind directorul executiv al grupului.

În prezentarea sa iniţială către potenţialii clienţi, Hanan a afirmat: „Acum suntem implicaţi într-o alegere în Africa… Avem o echipă în Grecia şi o echipă în (Emirate)… (Am finalizat) 33 de campanii la nivel prezidenţial, dintre care 27 au avut succes”. Ulterior, el a declarat că este implicat în două „proiecte majore” în SUA, dar a susţinut că nu se implică direct în politica americană.

Hanan a lucrat cu Cambridge Analytica

Nu a fost posibil să se verifice toate afirmaţiile făcute de Team Jorge în cadrul întâlnirilor sub acoperire, iar Hanan s-ar putea să fi exagerat, pentru a-şi asigura un contract profitabil cu potenţiali clienţi, menţionează The Guardian.

Team Jorge le-a spus reporterilor că acceptă plăţi într-o varietate de valute, inclusiv criptomonede precum bitcoin, sau în numerar. El a spus că are un tarif între 6 şi 15 milioane de euro pentru intervenţia în alegeri. Cu toate acestea, e-mailuri transmise către The Guardian arată că Hanan a avut onorarii mai modeste. Unul dintre ele sugerează că, în 2015, el a cerut 160.000 de dolari de la firma britanică de consultanţă Cambridge Analytica, acum dispărută, pentru implicarea într-o campanie de opt săptămâni într-o ţară din America Latină.

În 2017, Hanan a propus din nou să lucreze pentru Cambridge Analytica, de data aceasta în Kenya, dar a fost respins de firma de consultanţă, care a spus că „400.000-600.000 de dolari pe lună, şi substanţial mai mult pentru răspuns la crize” era mai mult decât ar fi plătit clienţii săi.

Nu există nicio dovadă că vreuna dintre aceste campanii a mers mai departe. Cu toate acestea, alte documente care au făcut obiectul unor scurgeri de informaţii arată că, atunci când Team Jorge a lucrat în secret la cursa prezidenţială nigeriană din 2015, a făcut-o alături de Cambridge Analytica.

Cum lucrează Aims

Software-ul de gestionare a roboţilor dezvoltat de Team Jorge pare să se fi dezvoltat semnificativ până în 2022, potrivit celor spuse de Hanan reporterilor sub acoperire. El a spus că acesta controlează o armată multinaţională de peste 30.000 de avatare, completate cu istorii digitale care se întind pe ani de zile.

Făcând o demonstraţie pentru interfaţa Aims, Hanan a derulat zeci de avatare şi a arătat cum pot fi create profiluri false într-o clipă, folosind file pentru a alege naţionalitatea şi sexul şi apoi potrivind pozele de profil cu numele.

„Acesta este spaniol, rus, vedeţi asiatici, musulmani. Haideţi să facem un candidat împreună”, le-a spus el reporterilor sub acoperire, înainte de a se decide asupra unei imagini cu o femeie albă. „Sophia Wilde, îmi place numele. Britanică. Deja are e-mail, data naşterii, totul”, a explicat el.

Hanan a fost evaziv atunci când a fost întrebat de unde provin fotografiile pentru avatarurile sale. Cu toate acestea, The Guardian şi partenerii săi au descoperit mai multe cazuri în care imaginile au fost luate de pe conturile de social media ale unor persoane reale. Fotografia cu „Sophia Wilde”, de exemplu, pare să fi fost furată de pe un cont de socializare rusesc aparţinând unei femei care locuieşte în Leeds.

The Guardian şi partenerii săi au urmărit activitatea boţilor Aims pe internet. Programul s-a aflat în spatele unor campanii false pe reţelele sociale, majoritatea implicând dispute comerciale, în aproximativ 20 de ţări, inclusiv în Marea Britanie, SUA, Canada, Germania, Elveţia, Elveţia, Mexic, Senegal, India şi Emiratele Arabe Unite.

Săptămâna aceasta, Meta, proprietara Facebook, a eliminat de pe platforma sa roboţii legaţi de Aims, după ce reporterii au transmis companiei un eşantion de conturi false. Marţi, un purtător de cuvânt al Meta a făcut legătura între roboţii Aims şi alţii care în 2019 s-a dovedit că aveau legătură cu o altă firmă israeliană, acum dispărută, interzisă de asemenea pe platformă.

Maşina de bloggeri. „Vă voi arăta cât de sigur este Telegram”

Pe lângă Aims, Hanan le-a vorbit reporterilor şi despre „maşina sa de bloggeri” – un sistem automatizat de creare de site-uri web pe care profilurile de social media controlate de Aims le-ar putea folosi apoi pentru a răspândi ştiri false pe internet.

„După ce ai creat credibilitate, ce faci? Atunci poţi manipula”, a spus el.

Nu mai puţin alarmante au fost demonstraţiile lui Hanan cu privire la capacităţile de hacking ale echipei sale, arătându-le reporterilor cum ar putea pătrunde în conturile Telegram şi Gmail. Într-un caz, el a adus pe ecran contul de Gmail al unui bărbat descris ca fiind „asistentul unui tip important” în alegerile generale din Kenya, care se desfăşurau peste câteva zile.

„Astăzi, dacă cineva are un Gmail, înseamnă că are mult mai mult decât un simplu e-mail”, a spus Hanan în timp ce dădea clic pe e-mailurile, dosarele de proiecte, contactele şi fişierele ţintei.

El a arătat apoi cum poate accesa conturi de pe Telegram, o aplicaţie de mesagerie criptată. Unul dintre conturile Telegram pe care a pretins că le-a spart aparţinea unei persoane din Indonezia, în timp ce alte două păreau să aparţină unor kenyeni implicaţi în alegerile generale în curs de desfăşurare şi apropiaţi de candidatul de atunci, William Ruto, care a sfârşit prin a câştiga preşedinţia.

„Ştiu că în unele ţări se crede că Telegram este sigur. Vă voi arăta cât de sigur este”, a spus el, înainte de a arăta un ecran în care părea să parcurgă contactele de pe Telegram ale unui strateg kenyan care lucra pentru Ruto la acea vreme.

Hanan a demonstrat apoi cum poate fi manipulat accesul la Telegram pentru a disemina informaţii răuvoitoare. Tastând cuvintele „bună ziua, ce mai faci dragă”, Hanan a părut să trimită un mesaj din contul strategului kenyan către unul dintre contactele sale. „Nu mă uit doar”, s-a lăudat Hanan, înainte de a explica cum manipularea aplicaţiei de mesagerie pentru a trimite mesaje ar putea fi folosită pentru a crea haos în campania electorală a unui rival.

„Unul dintre cele mai mari lucruri este să pui beţe în roate oamenilor potriviţi, înţelegeţi”, a spus el. „Şi pot să-i scriu ce cred despre soţia lui sau ce cred despre ultimul său discurs sau îi pot spune că i-am promis că va fi următorul meu şef de cabinet, bine?” – şi-a continuat el explicaţiile.

Greşeala

Hanan a arătat apoi cum – după ce mesajul a fost citit – îl putea „şterge” pentru a-şi acoperi urmele. Dar când Hanan a repetat acest truc, intrând în contul de Telegram al celui de-al doilea consilier apropiat al lui Ruto, a făcut o greşeală. După ce a trimis un mesaj inofensiv pe Telegram, format doar din numărul „11”, către unul dintre contactele victimei hacking-ului, nu a reuşit să îl şteargă în mod corespunzător.

Un reporter din cadrul consorţiului internaţional a reuşit ulterior să dea de urma destinatarului acelui mesaj şi a primit permisiunea de a verifica telefonul persoanei respective. Mesajul „11” era încă vizibil pe contul de Telegram al persoanei respective, oferind dovada că infiltrarea echipei Jorge în contul respectiv era autentică.

Hanan le-a sugerat reporterilor sub acoperire că unele dintre metodele sale de hacking au exploatat vulnerabilităţi în sistemul global de telecomunicaţii de semnalizare, SS7, care de zeci de ani este considerat de experţi ca fiind un punct slab al reţelei de telecomunicaţii.

Google, care administrează serviciul Gmail, a refuzat să comenteze. Telegram a declarat că „problema vulnerabilităţilor SS7” este cunoscută pe scară largă şi „nu este unică pentru Telegram”.

După demascarea activităţilor Team Jorge, Hanan nu a răspuns la solicitări detaliate de comentarii, susţinând că are nevoie de „aprobarea” unei autorităţi nespecificate înainte de a face acest lucru. Cu toate acestea, el a adăugat: „Pentru a fi clar, neg orice abatere”.

Zohar Hanan, fratele şi partenerul său de afaceri, a adăugat: „Am lucrat toată viaţa mea în conformitate cu legea!”

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW