Thursday, April 18, 2024
Jurnalism corect


Taximetristii protesteaza trei zile în Piața Constituției

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 26 februarie 2024

Taximetriştii, membri ai Asociaţiei Naţionale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi, (ANPOTRT), protestează luni, marți și miercuri, în Piaţa Constituţiei din București, împotriva platformelor de „ridesharing”

Protestul se va desfăşura între orele 7:00-9:00, iar potrivit organizatorilot, participă peste 600 de taxiuri, atât din Bucureşti, cât şi din ţară.

Conform unui comunicat al Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian, acţiunea are ca scop atragerea atenţiei Guvernului României, privind multiplele solicitări depuse în ultimele şapte luni, în încercarea de a modifica legea care reglementează transportul alternativ.

Principalele revendicări ale taximetriştilor vizează:

  • limitarea copiilor conforme, pe criterii similare cu cele aplicate serviciului de taximetrie, având ca rezultat protejarea calităţii vieţii şi aerului, aglomerării traficului şi poluarea din marile oraşe, cât şi asigurarea unei predictibilităţi economice pe acest segment de piaţă;
  • eliminarea posibilităţii de emitere a copiei conforme pentru auto deţinute de operatori cu contract de comodat sau închiriere şi ridicarea pragului de autorizare la vechimea maşinii la 5 ani prima autorizare, maximum 10 ani;
  • interzicerea colantării, sau aplicarea regulamentelor locale cu privire la r lame, pe autoturismele arondate la platformele digitale şi aplicarea de ecusoane pe portierele spate care să conţină datele de identificare ale operatorului;
  • eliminarea „tarifului dinamic” potrivit recomandărilor de la Consiliul Concurenţei cu privire la practicile înşelătoare; respectarea Art. 6 din Legea 204/2019 cu privire la fiscalizarea curselor şi comisioanelor printr-o entitate fiscală înregistrată la ONRC cu Suspendarea avizului tehnic până la intrarea în legalitate.

„Precizăm de la început că acest protest nu este organizat pentru a pune presiune pe factorii decizionali, avem încrederea şi argumentele că propunerile noastre de modificare a legislaţiei, în speţă OG49/2019 (Legea 204/2019), se vor concretiza într-o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea acesteia. Guvernul este obligat să asigure, prin politicile aplicate, un climat concurenţial corect pentru toţi jucătorii de pe aceeaşi piaţă. Este evident faptul că OG49/2019 are nevoie de ajustări tocmai pentru a asigura acest aspect. Având în vedere aceste aspecte solicităm Primului Ministru, Domnul Marcel Ciolacu, o întâlnire de urgenţă, aşa cum public şi-a exprimat disponibilitatea”, au declarat reprezentanţii ANPOTRT.

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW