Friday, December 3, 2021
Jurnalism corect


Tătaru: Suntem într-o transmitere comunitară accentuată în ultimele 10 zile, dar putem gestiona acest lucru/ Odată cu evoluţia nefavorabilă, ne gândim să avem şi nişte restricţii particulare

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 22 iunie 2020 Etichete: , , ,

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat luni seara că în aceste zile asistăm la o creștere de cazuri de coronavirus, având o transmitere comunitară accentuată, precizând că dacă evoluția va fi nefavorabilă, autoritățile se gândesc să impună unele restricții în anumite zone.

”După trei perioade de relaxare, (…) asistăm la o creştere a numărului de cazuri, o creştere progresivă, nu exponenţială pe care o putem gestiona, în măsura în care sunt respectate şi acele reguli de distanţare fizică sau precauţii. Sunt zile în care am observat, ultimele cinci au fost cu peste 300 de cazuri noi, dar chiar dacă astăzi avem 246 sunt şi datorită faptului că au fost şi mai puţine teste. Evaluarea noastră se face şi la cazurile de Terapie Intensivă, precum şi adresabilitatea la nivelul UPU. Sunt cazuri care sunt evaluate în mod particular, fiecare dintre ele, sunt anchete epidemiologice în derulare, sunt locuri şi locaţii care sunt izolate şi în ultima perioadă am putut vedea şi  agenţi economici care au  făcut evaluări angajaţilor şi au depistat cazuri noi”, a declarat Nelu Tătaru, la TVR.

Ministrul a mai precizat că suntem într-o transmitere comunitară accentuată în ultimele zece zile, dar putem gestiona acest lucru”, menționând că românii au renunțat la măsurile de precauție și astfel am ajuns la un număr de peste 300 de cazuri noi de infectări pe zi.

”Sunt aceleaşi măsuri de precauţie pe care trebuie să le avem fiecare dintre noi şi recomandările pe care trebuie să re repetăm în fiecare zi pentru că după cum am putut vedea, o parte dintre concetăţenii noştri au renunţat la orice măsură de prevenţie, la orice măsură de precauţie şi atunci vedem şi o creştere a numărului de  cazuri noi. Suntem pregătiţi să gestionăm astfel de cazuri”, a declarat Tătaru.

Întrebat ce măsuri ar putea fi luate, având în vedere numărul crescut de cazuri de coronavirus, Nelu Tătaru a declarat că ar putea fi impuse restricţii particulare.

”Depinde foarte mult de evoluţia zilnică, săptămânală, de evoluţia la două săptămâni. Noi de obicei pregătim o nouă etapă de relaxare, dar odată cu evoluţia nefavorabilă, ne gândim să avem şi nişte restricţii particulare, pentru fiecare  caz în parte, pentru fiecare zonă, pentru fiecare  locaţie. Dar mă repet, sper ca odată cu respectarea  acestor reguli, să putem gestiona un număr de cazuri, chiar dacă avem o creştere controlată. Când vedem o rată de dublare a cazurilor într-un anumit loc şi care persistă zile la rând, atunci gândim că acolo există o transmitere comunitară accentuată şi trebuie să limităm această transmitere prin  izolarea zonei”, a mai precizat Nelu Tătaru.

Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW