Monday, October 7, 2024
Jurnalism corect


Tăriceanu nu mai este șef al Senatului/ PSD îl susține pe Teodor Meleșcanu, fără acceptul ALDE/ Dăncilă: Locul a fost al ALDE. Am vrut să fim corecți

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Politic Stirile zilei , at 2 septembrie 2019 Etichete: , ,

Călin Popescu Tăriceanu și-a anunțat demisia  de la conducerea Senatului, iar PSD a luat decizia de a-l susține pe Teodor Meleșcanu pentru această funcție. Pe de altă parte, liderul ALDE spune că nu s-a luat o decizie oficială în cadrul partidului și că nu a vorbit cu fostul ministru de externe pe această temă.

Update

Meleșcanu a acceptat propunerea lui Dăncilă, în ciuda faptului că acesta nu se bucură de susținerea celor de la ALDE, a dat de înțeles senatorul.

Acesta a avut o discuție cu Tăriceanu în urma căreia s-a stabilit că ALDE în care a încercat să explice de ce a acceptat propunerea premierului și susține că a luat această decizie pentru stabilitate. Pe de altă parte, Meleșcanu recunoaște că la votul din Parlament nu va avea susținerea tuturor parlamentarilor ALDE.

Dăncilă spune că Teodor Meleșcanu a acceptat propunerea sa și că acesta i-a spus că nu este de acord cu alianța ALDE cu Pro România.

Premierul a mai spus că „locul a fost al ALDE și noi am vrut să arătăm că suntem corecți până la capăt”.

PSD îl susține pe Meleșcanu la șefia Senatului

Conform unor surse politice, parlamentarii PSD ar fi de acord cu numirea lui Meleșcanu la șefia Senatului. În schimb, ei  ar vrea ca ALDE să nu voteze alături de opoziție, atât la Cameră dar și la Senat. Și-au făcut și calculele: pe lângă dizolvarea grupului ALDE din Senat vor să mai obțină voturi și la Camera Deputaților. Se mizează pe 15 voturi din partea ALDE care să îi ajute atât la moțiunea de cenzură, dar și la votul de învestire a Guvernului.  Cu alte cuvinte, cei de la ALDE spun că „dacă tot dăm șefia Senatului, să o dăm cu folos, pentru mai multe voturi”.

” În cadrul grupului senatorial PSD s-a adoptat decizia de a-mi susţine candidaturaEste vorba de faptul că poziția pe care am avut-o trebuia să se perpetueze.

Nu mi-a cerut nimeni să plec în PSD.

E o garanție că ALDE nu va fi supus unor presiuni de o parte sau de alta și vor oferi şi colegilor mei o perspectivă pentru viitor pentru a rămâne în ALDE şi pentru a ne dezvolta partidul în continuare. N-am discutat încă cu domnul Tăriceanu”, a declarat Teodor Meleșcanu.

Tăriceanu nu a discutat cu fostul ministru MAE pe această temă

Călin Popescu Tăriceanu spune că a discutat cu Meleșcanu, însă nu i-a vorbit deloc despre intenția de a deveni șef al Senatului.

„Nu am de ce să comentez. Nu mi s-a adus la cunoștință. Chestiunea aceasta ar fi putut fii decisă în cadrul unor discuții cu ALDE.

Am avut aseară o discuție cu domnul Meleșcanu în care nu mi-a spus nimic despre o astfel de intenție.

Sunt mai mulți senatori care vor această funcție.

Nu cred că cineva poate să propună o persoană pentru o funcție fără să se consulte cu conducerea ALDE”, a declarat Tăriceanu.

Urmează ca propunerea de numire a viitorului președinte să fie supusă la vot în plenul Senatului

Liberalii au propus-o pe Alina Gorghiu pentru această funcție.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW