Tuesday, November 30, 2021
Jurnalism corect


Tanczos Barna: Ministerul Mediului nu a deținut nicio informație legată de ursul Arthur

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 11 mai 2021

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat marți că instituția pe care o conduce nu a deținut nicio informație cu privire la ursul brun de mari dimensiuni, împușcat de prințul Emanuel de Liechtenstein.

Oficialul a precizat că a solicitat efectuarea unei testului ADN pentru a stabili dacă ursul împușcat de prinț este același cu cel la care face referire asociația Agent Green.

„La Ministerul Mediului nu am găsit un raport de monitorizare. Pană în momentul apariției acestor informații în presă, ministerul nu a deținut informații cu privire la ursul Arthur. Am cerut probe  ADN și le-am trimis la institut. Pentru a compara mostrele ADN cu ceva, vom solicita informații de la organizațiile care au făcut monitorizare, să eliminam dubiu cu privire la existenta ursului Arthur”, a declarat Tanczos Barna, în cadrul unei conferințe de presă.

Ministrul insistă că ursul împușcat nu era cel mai mare din România

Deși aspectul nu are mare importanță, discuțiile publice vizând legalitatea, Tanczos Barna a ținut să precizeze că ursul Arthur nu era cel mai mare din România.

„Cu privire la remarca cum ca e cel mai mare din România. Acest urs avea 593 de puncte iar ursul lovit de mașină în Sovata avea 620 de puncte. Există record național de 687 de puncte”, a susținut oficialul.

Motivul pentru urșii sunt împușcați: Un exemplar care începe să intre în localități nu se mai dezobișnuiește

Întrebat de ce ursul nu a fost relocat, ministrul mediului a susținut că un exemplar odată ce începe să intre în localități nu mai poate fi dezobișnuit.

„S-a solicitat extragerea, în cazul a 140 de urși. Au fost împușcați 100 iar restul au fost relocați. Pentru urs cu pui se dă doar relocare. Se spune că un exemplar care începe să intre în localități nu se mai dezobișnuiește”, a conchis Tanczos Barna.

Context

Un urs brun de mari dimensiuni a fost împușcat de prințul Emanuel von und zu Liechtenstein în localitatea Ojdula din județul Covasna într-o arie naturală protejată, arată organizația Agent Green într-o investigație. În acest caz procurorii au deschis dosar penal in rem pentru braconaj.

Conform sursei citate, prințul și-a fundamentat uciderea urs prin derogarea oferită de ministerul mediului din România acordată pentru eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi cauzat pagube anul trecut la unele ferme din Ojdula, județul Covasna. Dar în realitate, prințul nu ar fi omorât ursul problemă, ci un mascul care trăia în adâncul pădurii și care nu venise niciodată în apropierea localităților. Ursul Arthur a fost observat vreme de mai mulți ani de rangerul Agent Green din zona respectivă și era recunoscut ca fiind un exemplar sălbatic și neobișnuit cu prezența omului și sursele de hrană oferite de acesta. Habitatul său era aria protejată Natura 2000 Oituz-Ojdula ROSCI0130.

„Arthur avea vârsta de 17 ani și a fost cel mai mare urs observat în România și probabil cel mai mare care trăia în Uniunea Europeană. Măsurătorile cadavrului indică că Arthur avea 593 de puncte din 600 care reprezintă maximum posibil în industria vânătorii de trofee. Nu am mai auzit de un asemenea punctaj record până acum. Mă întreb cum a putut prințul să confunde o femelă cu pui care vine la sat cu cel mai mare mascul care exista în adâncul pădurii. Este clar că prințul nu a venit să rezolve problema localnicilor ci să omoare ursul și să își ducă acasă cel mai mare trofeu pentru a-l agăța pe perete. Avem de a face cu o partidă de braconaj, de vreme ce au împușcat ursul greșit”, a spus Gabriel Paun, președintele Agent Green.

Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW