Tânără din Capitală, reținută de Poliție, după ce s-a prezentat în mod fals chirurg estetician
O tânără de 23 de ani a fost reţinută, miercuri, 31 mai, de poliţiştii din Bucureşti, după ce ar fi prestat activitate medicală de chirurgie estetică fără să aibă calitate sau studii medicale în acest sens. Astfel, prin activitățile efectuate ar fi cauzat mai multor persoane traume fizice, iar pentru vindecare a fost necesară intervenția în regim de urgență a unor medici specializați în chirurgie estetică, transmite Poliția Capitalei.
Potrivit anchetatorilor, activitatea ilegală a fost desfășurată într-un imobil din Sectorul 4 București și a fost ajutată de alte două tinere, astfel încât să creeze aparența unui cabinet de chirurgie estetică. Tânăra injecta femeilor acid hialuronic în buze și făcea mici corecții estetice, însă, nimeni nu i-a cerut vreun certificat de liberă practică.
La percheziții, au fost identificate și ridicate mai multe bunuri și obiecte sanitare, dar și suma de 3.800 de lei, a căror proveniență nu a putut fi justificată.
Astfel, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată magistraților cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 26 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de exercitare fără drept a unei profesii sau activități și vătămare corporală din culpă, precizează Poliția Capitalei.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea



