Tânăr de 29 de ani reținut după ce a incendiat autoturismul fostei concubine. Bărbatul este suspectat de distrugere
Un tânăr de 29 de ani care ar fi incendiat autoturismul unei femei a fost reținut, vineri dimineață. Acesta a fost prins după o lună de la incendiul pe care l-ar fi provocat și este suspectat de distrugere, a anunțat Poliția Capitalei. Potrivit unor surse mainnews.ro, autorul incidentului este fostul concubin al persoanei vătămate.
„Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Sectia 15 Poliţie au reţinut, joi, un bărbat de 29 de ani, din Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prin incendiere”, anunţă sursa citată.
Potrivit oamenilor legii, cercetările au fost declanșate în noaptea de 27 ianuarie, când în jurul orei 03:00, prin apel la 112 a fost sesizat un incendiu la un autoturism, foc care s-a extins la alte două mașini parcate, toate fiind distruse în totalitate.
„Deşi iniţial, a existat ipoteza unui scurt circuit, poliţiştii au avut anumite indicii că incendiul ar fi putut fi provocat în mod intenţionat, astfel ca s-a insistat în strângerea de probe în vederea aflării adevărului. Astfel, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, poliţiştii au administrat un întreg probatoriu care a condus la presupunerea rezonabilă că incendiul ar fost provocat, în mod intenţionat, de către un bărbat de 29 de ani, cunoscut al persoanei vătămate”, precizează poliţiştii Capitalei.
Bărbatul va fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
Comentarii