Wednesday, February 28, 2024
Jurnalism corect


Sute de blocuri din București vor rămâne fără apă caldă, începând de luni

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 15 iulie 2023 Etichete: , , , ,

Compania Municipală Termoenergetica a anunțat că peste 500  de blocuri din sectoarele 1, 2, 4, 5 și 6 București vor rămâne, începând cu săptămâna viitoare, fără apă caldă. Luni, 17 iulie, vor demara noi lucrări la rețeaua de termoficare. 

Reparațiile vizează conducta Magistralei I – CET Cet Energo – Dn 400 mm și Magistrala II Vest Dn 80 0mm, în zona intersecției Bulevardului Iuliu Maniu cu strada Valea Cascadelor și a străzilor Ametistului, Mărgelelor și Apusului din Sectorul 6. Conducta cu diametrul de 800 de mm va fi înlocuită cu două vane cu diametrul de 400 mm și alți șase metri de conductă de 400 mm.

De asemenea, tot de la începutul săptămânii viitoare, vor începe lucrările de înlocuire a conductelor din Lotul 5, Obiectivul 25 din proiectul POIM cu finanțare europeană. Va fi montat un aparat care să asigure furnizarea apei calde pe toată durata executării lucrărilor. Reprezentanții Termoenergetica au transmis că va fi montat un alt provizorat de aproximativ 300 m de conductă (Dn 150mm), pentru realizarea reparațiilor la conductele Dn 400 mm din zona străzii Apusului.

Reparații pe o conductă veche, de peste 50 de ani

Apa caldă nu va fi oprită pe durata reparațiilor la conducte, ci doar în timpul realizării provizoratului. Este vorba de perioada cuprinsă între 17-21 iulie, ora 23.00. Aproximativ 200 de blocuri din Sectorul 6 nu vor avea apă caldă în intervalul menționat. Termoenergetica a transmis că această conductă funcționează din anul 1969, iar porțiunea de rețea are aproape 55 de ani de funcționare.

Zonele din București care rămân fără apă caldă

Vor fi făcute lucrări de înlocuire a rețelei pe conducta Dn 600 mm, în zona Aleilor Râul Sadului și Ciceu, strada Aliorului și Aleea Niculițel din Sectorul 4. Astfel, se vor vor înlocui aproximativ 60m de conductă cu același diametru. Tot în perioada 17-21 iulie, ora 23.00, furnizarea agentului termic pentru apă caldă va fi oprită pentru 90 de blocuri din această zonă. Conducta care va înlocuită funcționează din anul 1977.

De asemenea, vor fi făcute lucrări și la conducta Magistralei Progresul Berceni Dn 800 mm, în zona Bulevardului Constantin Brâncoveanu și a Șoselei Oltenița din Sectorul 4. Va fi pus în funcțiune tronsonul modernizat și vor fi făcute operațiunile de blindare a unei noi porțiuni de rețea. Apa caldă nu va fi sistată în perioada lucrărilor. Termoenergetica a anunțat lucrările de reparații a avariilor din rețeaua primară în zona Șoselei Olteniței și a străzii Padeșului din Sectorul 4. Astfel, 150 de blocuri vor rămâne fără apă caldă între 17 și 24 iulie, ora 23.00.

Reparații și în zona Bulevardului Unirii

Și în zona conductei Dn 800mm, Bulevardului Unirii din Sectorul 5, vor fi făcute lucrări de înlocuire a aproximativ zece metri de conductă cu același diametru. În jur de 40 de blocuri din această zonă au rămas fără apă caldă începând de vineri, 14 iulie, iar agentul termic va fi furnizat de pe 21 iulie, ora 23.00. Lucrări de înlocuire a 15 metri de conductă vor fi făcute și la la conducta Dn 400mm, în zona Gării de Nord și a Maternității Polizu din Sectorul 1, unde se vor executa lucrări de înlocuire a aproximativ 15 metri de conductă. Astfel, 30 blocuri vor rămâne fără apă caldă între 18 și 21 iulie, pra 23.00.

Termenele sunt doar estimate. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea lucrărilor

„Termenele lucrărilor sunt estimate înainte de deschiderea șantierelor și decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor. Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica București și echipele de intervenție lucrează în regim permanent pentru soluționarea problemelor apărute în teren. Se va lucra simultan în mai multe puncte, astfel încât, pe măsura finalizării unor operațiuni, punctele termice să fie repuse în funcțiune mai repede decât termenul estimat”, a transmis Compania Termoenergetica.

Sursă foto: Pixabay

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW