SURSE PSD l-ar fi acceptat premier pe Ilie Bolojan. Ce ar primi la schimb social-democrații
Reprezentanții Partidului Social Democrat la negocierile pentru formarea guvernului ar fi acceptat ca Ilie Bolojan să preia funcția de premier, potrivit informațiilor obținute de Euronews.
De cealaltă parte, liderul PNL ar fi de acord cu așa-numita „rotativă” guvernamentală, dar cu anumite condiții. Prin urmare, după un aproximativ un an și jumătate de guvernare Bolojan, fotoliul de la Palatul Victoria ar urma să fie ocupat de către un social-democrat.
Contactat de Mainnews.ro, purtătorul de cuvânt al PSD, Florin Manole, a fost rezervat în a confirma această informație, însă a precizat că la ora 18:00 conducerea partidului se va reuni într-o ședință în cadrul căreia urmează să fie analizată intrarea la guvernare.
Dacă partidele ajung la un consens, președintele Nicușor Dan ar putea convoca miercuri consultări formale, în urma cărora va desemna un candidat la funcția de premier. În acest scenariu, exista posibilitatea instalării unui guvern cu puteri depline la Palatul Victoria la începutul săptămânii viitoare.



