Thursday, September 29, 2022
Jurnalism corect


Oprișan, Dăncilă și Bădălău, schimbați de la șefia organizațiilor PSD

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 5 octombrie 2020 Etichete: , , , ,

Marian Oprișan a fost demis din funcția de șef al organizației PSD Vrancea, locul său fiind preluat de Marcel Ciolacu. Niculae Bădălău și Viorica Dăncilă, ceilalți lideri PSD schimbați din funcție, potrivit unor surse mainnews.ro.

Conducerea Partidului Social Democrat s-a întâlnit, luni, pentru a trage la răspundere liderii organizațiilor social-democrate din țară care nu au reușit să obțină rezultate favorabile în alegerile locale.

Marian Oprișan va fi schimbat din funcție, după mai bine de 20 de ani la conducerea organizației PSD Vrancea. Marcel Ciolacu este noul șef interimar al organizației social-democrate din Vrancea.

Inițial, Marian Oprișan a refuzat să-și dea demisia, spunând că rezultatul obținut la alegerile din septembrie este similar cu cel obținut în 2016, dar liderii social-democrați l-au demis, în cele din urmă.

Niculae Bădălău nu va mai fi liderul organizației PSD Giurgiu, după ce și-a dat demisia. Acesta urmează să devină noul vicepreședinte al Curții de Conturi.

De asemenea, Viorica Dăncilă a fost schimbată de la conducerea organizației de femei a PSD, urmând ca Doina Fodorovici să preia șefia interimară.

Informațiile au fost confirmate de liderul PSD, Marcel Ciolacu, luni, într-o conferință de presă.

Sursă foto: Inquam Photos/Octav Ganea

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW