Sunday, July 25, 2021
Jurnalism corect


Noi detalii din ancheta DNA ce-l vizează pe Ion Rădoi: I-ar fi promis lui Cristian Popescu Piedone „o juma de stație întreagă la Izvor” pentru a întârzia demolarea spațiilor comerciale

By Matthew Garvey , in Justitie Politic Stirile zilei , at 20 iulie 2021

UPDATE Primarul Sectorului 5 a comentat stenogramele care au apărut în spațiul public și a precizat că i-ar fi cerut, „în glumă”, lui Rădoi, jumătate din stația Izvor pentru a nu demola spațiile comerciale de la metrou.

Am făcut un spirit de glumă în stilul meu caracteristic. Cum să zic, și la telefon, să mi se dea jumătate de stație, păi ce, am înnebunit? Fiecare e pe lege, eu am spus în convorbire că sunt pe lege. Una a fost la telefon, alta sunt documentele (…) Am zis-o într-un spirit de glumă. Hai să fim serioși, am aproape 28 de ani în administrație, nu pot face asemenea greșeli elementare. Am glumit, da, una a fost vorba, alta actele derulate conform legii”, a declarat Cristian Popescu Piedone pentru G4 Media.

Piedone susține că autorizația de demolare a chioșcurilor din stațiile de metrou de pe raza Sectorului 5 a fost emisă pe 11 iunie, urmând ca spațiile comerciale să fie dezafectate în zilele următoare.

Știrea inițială

Ion Rădoi, liderul sindicatului „Unitatea” de la metrou, i-ar fi cerut primarului din Sectorul 5, Cristian Popescu Piedone, să întârzie demolarea chioșcurilor amplasate în stațiile de pe raza Sectorului 5, se arată într-un document obținut de G4 Media. Pentru a nu desființa spațiile comerciale, Piedone ar fi solicitat să primească de la Rădoi mai multe chioșcuri din stația Izvor.

Procurorii DNA au interceptat o convorbire telefonică dintre Ion Rădoi, liderul sindicatului „Unitatea” de la metrou, și primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

Astfel, Piedone i-ar fi cerut liderului sindicatului USLM „jumătate din spațiile comerciale de la Izvor”, pentru a nu emite dispozițiile de demolare a chioșcurilor amplasate pe raza Sectorului 5, din stațiile Izvor, Eroilor și Eroii Revoluției.

„Piedone: După ce o să învii, îmi dai şi mie o jumate de staţie la Izvor şi mie?

Ion Rădoi: O juma de staţie întreagă îţi dau!

Piedone: Hai, te iubesc, stai liniştit! Deci, fratele meu şi ai văzut că, mă tu ai văzut reacţia mea şi a lui Negoiţă, da? Noi vorbim de cerebral, nu vorbim de ….”, este un fragment din interceptările procurorilor DNA.

Anchetatorii au interceptat și o convorbire purtată de Ion Rădoi cu primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, în care cel din urmă l-a asigurat pe liderul de sindicat că va încerca să blocheze demolarea spațiilor comerciale, mai puțin a celor care nu au aviz ISU.

Ce e cu pericol de la ISU, pe ISU acolo nu,…doamne fereşte, se întâmplă ceva, mă duc ca Piedone în pârnaie şi nu…am copii de crescut”, ar fi fost răspunsul lui Negoiță, potrivit documentului obținut de Main News.

Liderul sindicatului „Unitatea” a fost plasat sub control judiciar la finalul săptămânii trecute, după o zi petrecută la audieri la sediul DNA. Miercurea trecută, procurorii au făcut percheziții în 16 locații din municipiul București și județele Prahova și Ilfov, printre care și la locuința acestuia, într-un dosar penal de corupție ce are legătură cu spațiile comerciale de la metrou.

Percheziții au avut loc și la sediile Primăriei Sectorului 3 și Primăriei Sectorului 5, singurele două primării care au refuzat să desființeze spațiile comerciale amplasate ilegal de sindicatul „Unitatea”.

Rădoi a contestat în instanță măsura controlului judiciar, luată de procurorii DNA, după ce l-au acuzat de 2 fapte de șantaj și folosire a influenței de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un sindicat, în formă continuată. Cererea înaintată de Ion Rădoi va fi tranșată de judecătorii Tribunalului București pe 22 iulie.

CITEȘTE AICI ACUZAȚIILE PROCURORILOR DNA.

Interceptările procurorilor DNA, obținute de Main News

Rădoi: Să trăiască, domn primar! Rădoi la telefon!

Piedone: Vă salut! Cu cine am onoarea?

Rădoi: Rădoi la telefon, Rădoi! Dacă am văzut că nu se poate discuta pe numărul meu, zic stai mă puţin că…

Piedone: Dar cine sunteţi? Spuneţi-mi şi mie cine sunteţi!

Ion Rădoi: Nea Ion Rădoi de la metrou!

Piedone: Aaa, Rădoi de la Metrou!

Rădoi: Da, ăla, prăpăditul ăla!

(…)

Piedone: Deci tati, ce-am făcut? Am dat înapoi toate astea! Eu nu intru, nu intervin până nu am dispoziţia primarului general! Momentan e linişte, da?

Ion Rădoi: Auzi…

Piedone: Eu am dat decât somaţii, dar nu dispoziţie!

Ion Rădoi: Domn primar….

Piedone: Rădoi de la metrou (către o altă persoană)!

Ion Rădoi: Îhhh…domn primar…Îhh…

Piedone: Da!

Ion Rădoi: Nu ştiu că am fost acolo, am vorbit cu băieţii, am văzut că sunt în echipă, ce am văzut eu, cei 2…

Piedone: Da!

Ion Rădoi: Da şi eu dacă nu ar fi trebuit să le cer, ia daţi-mi mă şi mie o somaţie de la ăştia, o copie după somaţiile alea…

Piedone: Aveţi o copie după somaţii să i-o dăm şi lui Rădoi? Auzi mă?

Ion Rădoi: Da, zi tu!

Piedone: Am înţeles! Cel mai tare sindicat de la metrou!

Ion Rădoi: Păi nici nu există altul!

Piedone: Cel mai tare sindicat de la metrou!

Ion Rădoi: Au şi directorii (neinteleigibil) acolo!

Piedone: Am înţeles! Tu o să rezişti, ascultă ce îţi spun! Tu o să rezişti! Se schimbă (neinteligibil), dar tu o să rezişti!

Ion Rădoi: Da!

Piedone: După ce o să învii, îmi dai şi mie o jumate de staţie la Izvor şi mie?

Ion Rădoi: O juma de staţie întreagă îţi dau!

Piedone: Hai, te iubesc, stai liniştit! Deci, fratele meu şi ai văzut că, mă tu ai văzut reacţia mea şi a lui Negoiţă, da? Noi vorbim de cerebral, nu vorbim de ….

(…)

Piedone: Rădoi, gândeşte-te că frati-miu a, s-a născut în metrou şi a ieşit la pensie în metrou!

Ion Rădoi: Da mă, ştiu! Lasă-l să-i dea Dumnezeu sănătate! De parcă nu ştim! Dar n-am avut noi, noi n-am avut niciodată şi vreau să spun că tu m-ai mai ajutat o dată, când vorbeam despre prima şi de alea, alea, nu are rost să vorbim prea mult…

Piedone: Da!

Ion Rădoi: Când am ajuns pe la Eforie cu alte nebunii..

Piedone: Da!

Ion Rădoi: Plecat din ţară şi…

Piedone: Deci, tati, bazează-te pe mine, atât îţi spun! Şi las-o în înţelepciunea legii s-o rezolve pentru că eu îs pe lege şi le-o dau pe lege înapoi, da?

Ion Rădoi: Da!

Piedone: Cum tu le-o dai la ăştia care-i acţionezi în judecată şi le ceri daune şi toţi la toţi primarii…

Ion Rădoi: Exact! Paişpe le …

Piedone: Eu aşa îţi dau ţie, da? (neinteligibil) Cine?

Ion Rădoi: Negoiţă! Că i-am zis pe nume!

Piedone: Păi stai puţin! Negoiţă nu-i cu tine?

Ion Rădoi: Ba da! Păi lucrează la fel ca tine!

Piedone: Păi asta tre să-i spui! Acuma, fără lipsă de modestie, în Bucureşti astăzi, dar în Bucureşti astăzi, orice măsură, orice unitate de măsură ai avea, sunt 2 primari, Negoiţă şi Piedone! Şi mai e Băluţă, dar Băluţă e un tip care se dă după ploaie!

Ion Rădoi: A cam semnalizat la stânga şi a luat-o la dreapta, ştii cum zicem noi în transporturi!

Piedone: Nu e bai, nu e bai!

Ion Rădoi: Nu e voie! Nu e voie să faci asta! Dar nu e mă, nu e  bărbat, n-a fost bărbat să faci asta, dar ce ai mă, de ce te fereşti mă, de ce faci lucrul ăsta? Că, bun, o să-l târâm prin nişte procese, nişte d-astea, una, alta, dar la ce-ţi foloseşte mă? La ce-ţi foloseşte? Tâmpenia asta!

(…)

Ion Rădoi: Nu mă interesează mă că lasă că vorbesc după telefonul lui nevastă-mea şi bine că e şi al tău ascultat, nu contează! Băi, tu cu ăsta aveţi (…)! Sunteţi bărbaţi!

Piedone: Da,da da!

Ion Rădoi: Ştiţi ce trebuie să faceţi! De asta vă zic direct, nu mă interesează că înregistrează pe (limbaj trivial)!

Piedone: Ee, te mai doare-bască, ce mai!

Ion Rădoi: Da, să ai succes în continuare că ştiu că eşti şi tu ciupit şi muşcat de colo de fund!

Piedone: Da, da, da.

Ion Rădoi: Dar nu mă interesează asta pentru că o să-şi dea Dumnezeu sănătate că bine faci, bine găseşti!

Piedone: Te iubesc! Vorbim!

Ion Rădoi: Vorbim, numai bine şi multă sănătate!

Piedone: Oricând sunt lângă tine, ştii lucrul ăsta, nu?

Ion Rădoi: Numai bine, sigur!

Piedone: Şi dacă sunt obligat să-ţi fac rău, te anunţ cu o sută de ani înainte, da?

Ion Rădoi: Da, da, da!

Piedone: Sănătate!

Ion Rădoi: Toate cele bune, mulţumesc mult! Sănătate!

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW