Friday, December 8, 2023
Jurnalism corect


SURSE Mircea Beuran va fi demis din funcția de șef al secției de chirurgie de la Spitalul Floreasca

By Daniela Eremia , in Stirile zilei , at 6 ianuarie 2020 Etichete: , , ,

Șeful secției de chirurgie, Mircea Beuran, va fi demis din funcție în următoarea perioadă, în urma scandalului de la Spitalul Floreasca, unde o pacientă ar fi luat foc pe masa de operație, iar în urma arsurilor suferite aceasta a decedat, potrivit unor surse.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a prezentat pe Facebook, un caz grav, în care o pacientă ar fi fost incendiată pe masa de operație la Spitalul Floreasca din București.

Acesta susține că cel care a cauzat incendierea pacientei este chirurgul Beuran, care, din spusele asistentelor ar fi folosit greșit substanțele de dezinfecție a tegumentelor, astfel îmbibând câmpul operator de sub pacientă iar la contactul electrocauterului acestea ar fi luat foc.

Chirurgul Mircea Beuran a declarat că nu a fost în echipa de medici care s-a ocupat de pacienta care ar fi ars pe masa de operație de la Spitalul Floreasca de la începutul intervenției.

În acest caz au loc trei anchete: una demarată de conducerea spitalului, una a Ministerului Sănătății și alta începută de Poliția Capitalei.

Sursă foto: Digi24

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW