Thursday, May 6, 2021
Jurnalism corect


SURSE Ministrul USR al Transporturilor, avertisment în ședința PNL după ce l-a numit zombie politic pe Florin Cîțu | Orban, după întâlnirea liberalilor: Când un ministru îl atacă pe premier, trebuie să plece acasă

By Andreea Traicu , in Politic Stirile zilei , at 19 aprilie 2021 Etichete: , ,

Un alt ministru USR-PLUS este în atenția PNL după ce l-a criticat pe premier în contextul demiterii lui Vlad Voiculescu. Ministrul Transporturilor l-a numit „zombie politic” pe Florin Cîţu, susţinând că gestul său este iresponsabil. Întrebat dacă riscă să fie demis, Florin Cîţu a ezitat să dea un răspuns concret. „Fiecare membru al cabinetului condus de mine va fi evaluat pe ceea ce face, nu pe ceea ce spune”, a spus premierul. Pe de altă parte, Ludovic Orban susţine că atunci „când un ministru îl atacă pe premier, trebuie să plece acasă”.

De altfel, potrivit unor surse politice, în ședința PNL, Ludovic Orban și Florin Cîțu au avertizat că nu vor mai accepta o nouă ieșire similară din partea ministrului Transporturilor.

Premierul ar fi spus că nu vrea un alt conflict, însă nu va mai aștepta până la a lua o decizie data viitoare.

„Orice ministru care va ataca Guvernul pleacă acasa”, ar fi spus în ședință atât Orban, cât și Cîțu. 

De altfel, poziția ministrului Transporturilor a fost criticată, mai apoi, și în fața presei.

E în logica de funcționare în toate democrațiile. Nu există ministru care să atace premierul. În momentul în care un ministru își atacă un coleg de guvern sau pe prim-ministru, e clar că nu mai vrea să facă parte din Guvern. Declarații împotriva premierului, atunci când au motive, dau cei din opoziție. Cum să colaboreze un ministru cu premierul atunci când își permite să îl atace public? În momentul în care un ministru îl atacă pe premier, trebuie să plece acasă”, a declarat Ludovic Orban.

Le-am cerut miniștrilor din primul moment să facă reforme. Încă nu am văzut un plan de reducere ale cheltuielilor bugetare. Cel mai simplu mod de a face reforma e la propriul minister”, a completat Florin Cîţu.

Preşedintele PNL şi premierul au făcut precizările la finalul şedinţei de partid. La ora 17.00, coaliţia de guvernare se întâlneşte pentru a căuta soluţii tensiunilor cauzate de demiterea lui Vlad Voiculescu.

Întrebat dacă PNL este dispus să ofere colegilor din USR-PLUS garanţii privind consultarea între formaţiuni înainte ca premierul să demită un ministru, Florin Cîţu a spus: „Nu s-a cerut aşa ceva”.

Le reamintesc colegilor că MS are nevoie de un ministru, de o conducere stabilă. Sunt sigur că vom avea în cel mai scurt timp un ministru competent, care sa faca fata acestei situatii”, a completat premierul.

*Main News a cerut un punct de vedere din partea lui Cătălin Drulă. Vom publica reacția ministrului Transporturilor după ce acesta va răspunde.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW