SURSE Dosarul în care Varujan Vosganian era acuzat de delapidarea Romgaz, clasat de procurorii DIICOT
Dosarul deschis de procurorii DIICOT pe numele lui Varujan Vosganian, acuzat că ar fi contribuit la delapidarea Romgaz, a fost clasat, potrivit unor surse Main News. Fostul ministru al Economiei a scăpat ani la rând de urmărirea penală, după ce Parlamentul a refuzat de mai multe ori cererea de ridicare a imunității.
Varujan Vosganian era acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat și de complicitate la delapidare, după ce ar fi semnat mai multe ordine prin care urmărea favorizarea lui Ioan Niculae, astfel încât compania deținută de omul de afaceri, Interagro, să cumpere gaz ieftin, exclusiv din producția internă.
În plus, procurorii arătau că fostul ministru al Economiei i-ar fi cerut unui secretar de stat să elimine o clauză pe care compania Interagro nu o putea îndeplini.
DIICOT a cerut anchetarea lui Varujan Vosganian de două ori, în 2013 și 2015, solicitările fiind respinse de Senat.
A început judecata în dosarul Romgaz
Un alt fost ministru al Economiei, Adrian Videanu, nu a beneficiat de norocul lui Vosganian și a fost trimis în judecată în dosarul Romgaz, alături de patronul Interagro, Ioan Niculae.
Dosarul se judecă, în acest moment, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Acuzațiile procurorilor
Potrivit DIICOT, membrii grupului au pus în practică o strategie pe termen lung pentru a obține o cantitate de gaze naturale de la Romgaz fără că acestea să fie plătite, sub disimularea că pentru gazele livrate au fost acordate discounturi. Concret, mecanismul presupunea că gazele naturale să fie însușite din patrimoniul Romgaz de către persoanele cu funcții de conducere.
Ioan Niculae este acuzat că, în calitate de reprezentant al Interagro, a obținut ilegal mari cantități de gaze naturale, cu precădere din producția internă la prețuri cu mult mai mici decât cele practicate de Romgaz cu ceilalți parteneri de afaceri.
Astfel, potrivit procurorilor, grupul constituit și condus Ioan Niculae a avut că scop obținerea de gaze naturale aproape în mod exclusiv din producția internă, care se comercializează la prețuri de aproximativ patru ori mai mici decât gazele naturale din import (în perioada analizată prețul fiind de aproximativ 120 dolari pe 1000 mc de gaze din producția internă și aproximativ 500 dolari pe 1000 mc gaze naturale din import), eludând reglementările legale care obligau la comercializarea gazelor naturale în amestec (gaze naturale din producția internă și gaze naturale din import, la un preț mediu).
Sursă foto: Varujan Vosganian / Facebook
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/surse-dosarul-in-care-varujan-vosganian-era-acuzat-de-delapidarea-romgaz-clasat-de-procurorii-diicot/ […]