Thursday, December 2, 2021
Jurnalism corect


SURSE Corpul de control al MAI verifică de ce a primit Alexandru Cumpănașu protecție de la Jandarmeria Română

By Robert Madaianu , in Justitie Stirile zilei , at 7 ianuarie 2021 Etichete: , ,

Corpul de control al ministrului de Interne a fost trimis la Jandarmeria Română, pentru a verifica modul în care instituția i-a oferit protecție lui Alexandru Cumpănașu în anul 2019, potrivit unor surse din MAI. Atunci, fostul candidat la alegerile prezidențiale a beneficiat de pază și autoturism din partea Jandarmeriei.

Sursele citate spun că la baza verificărilor făcute de Corpul de control al Ministerului de Interne se află o serie de concluzii ale Curții de Conturi, instituție care a stabilit că Jandarmeria Română a suferit un prejudiciu financiar de pe urma protecției primite de Cumpănașu.

CITEȘTE ȘI: Alexandru Cumpănașu, singurul român care a beneficiat de protecția Jandarmeriei în 2019

Domnul Cumpănaşu a solicitat oficial acest lucru Ministerului de Interne, s-a făcut analiză în cadrul MAI. Orice persoană care solicită acest lucru şi are toate documentele primeşte acest sprijin”, a spus ministrul de Interne de la acea vreme, Mihai Fifor (2019).

Vizat în două anchete

În prezent, Alexandru Cumpănașu este vizat în două dosare penale. În ultimul, deschis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, se fac cercetări pentru posibile fapte de incitare la ură și discriminare (in rem), în urma videoclipurilor postate de Cumpănașu pe TikTok.

Fostul candidat la prezidențiale este, însă, urmărit penal de DNA. Direcția Națională Anticorupție Constanța l-a pus sub acuzare pentru că ar fi furnizat informații false într-un proiect cu fonduri europene derulat de Scoala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Cumpănașu a negat toate acuzațiile, din ambele spețe.

Foto: Inquam Photos / Bogdan Dănescu

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW