Friday, February 3, 2023
Jurnalism corect


SURSE Compania Aeroporturi București, implicată într-un dosar penal la DNA / Directoarea unei școli din Sectorul 5, prinsă în flagrant cu mită

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 15 aprilie 2020 Etichete: , , ,

Numele Companiei Aeroporturi București apare într-un dosar penal instrumentat de DNA, informează surse pentru mainnews.ro. Pe de altă parte, directoarea unei școli din Sectorul 5 a fost prinsă în flagrant când primea mită și a fost reținută pentru 24 de ore. Ordonanță de reținere pentru 24 de ore a primit și un reprezentat al unei firme care se ocupă de anveloparea blocurilor.

Mită în legătură cu un contract al Companiei Aeroporturi București

O persoană a fost reținută de DNA pentru trafic de influență după ce a pretins de la reprezentantul unei firme un comision de 10% (131.046 lei) din valoarea totală a sumei facturate pentru o serie de lucrări executate în cadrul unui contract de mentenanță și reparații încheiat cu Compania Aeroporturi București.

Potrivit DNA, inculpatul ar fi pretins banii pentru ca, în schimb, să își exercite influența pe care a lăsat să se înțeleagă că o are, prin intermediul altei persoane, funcționar public, asupra conducerii companiei naționale, astfel încât firmei să îi fie făcute plățile restante pentru lucrările executate.

În perioada 20 februarie – 14 aprilie 2020, inculpatul ar fi primit suma de 131.000 lei, în două tranșe, ultima, de 25.000 euro la data de 14 aprilie, când a fost prins în flagrant.

Inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Directoarea unei școli a fost reținută de DNA

Procurorii DNA au reținut-o pe directoarea Școlii Gimnaziale nr. 150 din București, Carmen Zanfir, care a fost prinsă în flagrant când primea mită de la reprezentantul unei firme, martor în dosar.

Potrivit comunicatului DNA, în perioada septembrie-octombrie 2019, Carmen Zanfir ar fi pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale, un comision de 4% (137.236 lei) din valoarea totală a sumei facturate de în executarea unui contract de lucrări de reabilitare a școlii, pentru ca, în schimb, să aprobe plățile către societate, precum și încheierea unui act adițional de prelungire a duratei contractului.

În perioada septembrie 2019 – 14 aprilie 2020, inculpata ar fi primit suma, în mai multe tranșe, dintre care ultima tranșă, 21.000 euro la data de 14.04.2020, când a fost prinsă în flagrant.

Carmen Zanfir urmează să fie prezentată Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a anunțat că va lua legătura cu Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru a primi o notificare scrisă cu privire la sancțiune și a acționa în consecință, potrivit propriilor atribuții instituționale.

DNA l-a reținut și pe reprezentantul unei firme care se ocupă de anveloparea blocurilor

Tot pentru luare de mită a primit ordonanță de reținere din partea DNA și reprezentantul legal al unei firme. Acesta ar fi pretins de la reprezentanta unei alte societăți comerciale, martor în dosar, suma de 267.840 lei, reprezentând un comision de 2% din valoarea totală a facturilor emise și încasate de ultima societate, în baza a două contracte de Reabilitare termică a unor blocuri de locuințe din București, pentru a aproba situațiile de lucrări, atașamentele aferente și să emită certificatele de plată către societatea respectivă, documente fără de care nu ar fi fost posibilă încasarea contravalorii facturilor emise.

Procurorii precizează că, potrivit unui contract de prestări de servicii încheiat cu o primărie de sector din București, inculpatul ar fi trebuit să verifice și să semneze situațiile de lucrări, atașamentele (pozele și măsurătorile) aferente lucrărilor executate în cadrul contractelor de reabilitare termică încheiate de diferite firme cu primăria de sector și totodată să certifice că sumele solicitate la plată sunt aferente lucrărilor executate.

În perioada 20 octombrie 2019-14 aprilie 2020, inculpatul ar fi primit banii pretinși în mai multe tranșe din care ultima, de 35.000 euro, la data de 14 aprilie 2020, când a fost prins în flagrant.

Inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW