SURSE Ce restricții ar urma să intre în vigoare săptămâna viitoare

După anunțul președintelui Klaus Iohannis făcut miercuri, 20 octombrie, privind instituirea de noi restricții, instituțiile de resort au început să lucreze la elaborarea actelor normative. Conform surselor Mainnews.ro, evenimentele private, cum sunt nunțile și botezurile, ar urma să fie interzise iar, în limita posibilității, 50% dintre angajați vor lucra de la domiciliu.
Aceste măsuri se adaugă deja la cele anunțate de președintele Klaus Iohannis: obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice și vacanță de două săptămâni pentru elevi.
În același timp, certificatul verde digital al Uniunii Europene va fi necesar pentru acces în anumite locații, evenimente ori desfășurare de anumite activități, pe lângă cele deja stabilitate, însă deocamdată decidenții nu s-au pus de acord care vor fi acestea.
România se confruntă cu o criză sanitară fără precedent în istoria țării. Sute de oameni își pierd zilnic viața din cauza COVID-19 iar spitalele sunt arhipline, în timp ce specialiștii susțin că valul patru al pandemiei nu a atins vârful.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea



