Saturday, December 14, 2024
Jurnalism corect


SURSE Bisericile ar urma să fie deschise de Paște până la 2 dimineața

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 25 martie 2021

Bisericile ar putea să fie deschise până la ora 2 dimineața de Paște, potrivit unor surse MainNews.ro. 

Decizia a fost discutată în cadrul unei întâlniri pe care Florin Cîțu a avut-o joi cu reprezentanții cultelor religioase, dar poate fi modificată în funcție de evoluția pandemiei de COVID-19.

Astfel, restricțiile de circulație ar putea fi ridicate în nopțile Paștelui catolic și ortodox.

Redăm comunicatul Cultelor

„Întâlnirea de astăzi, 25 martie, organizată de Secretariatul de Stat pentru Culte la sediul Guvernului pe tema condițiilor în care se vor desfășura anul acesta sărbătorile pascale, a fost una bazată pe un dialog deschis, onest, animat de cele mai bune intenții comune în identificarea soluțiilor optime pentru respectarea libertății religioase și, simultan, a respectării măsurilor sanitare în vigoare.

Toate cultele religioase au făcut propuneri adecvate situației epidemiologice încă delicate prin care trecem, dar și respectării depline a libertății religioase prin posibilitatea participării fizice a credincioșilor la momentele importante ale sărbătorilor, respectiv la Slujba de Înviere.

Deschiderea tuturor oficialităților pentru buna, ordonata și în același timp fireasca desfășurare a Slujbei de Înviere, ca și a celorlalte sărbători proprii altor culte religioase în următoarea perioadă, indică faptul ca acestea se vor putea desfășura normal, cu respectarea riguroasă a tuturor măsurilor sanitare ce vor rămâne obligatorii (purtarea măștii, distanțarea sanitară, deplasarea pe jos sau cu mijloc de transport propriu la lăcașul de cult de care aparținem etc).

Elementele concrete referitoare la organizarea și desfășurarea Slujbei de Înviere din acest an vor fi comunicate atât de Patriarhia Română, cât și de autoritățile de stat după ce vor fi stabilite de comun acord la nivel de detaliu”

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW