Tuesday, April 23, 2024
Jurnalism corect


SURSE Autoritățile pregătesc relaxări pentru perioada sărbătorilor: Liber la petreceri de Revelion, masca nu va mai fi obligatorie în aer liber

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 7 decembrie 2021

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) s-a întrunit marți, 7 decembrie, pentru a stabili măsurile care vor fi impuse pentru perioada Sărbătorilor de Iarnă. Potrivit surselor Main News, mai mult măsuri restrictive ar urma să fie relaxate.

Între altele, petrecerile de Revelion vor fi permise, magazinele ar urma să fie deschise până la ora 23:00, iar masca sanitară ar putea să nu mai fie obligatorie în aer liber, au precizat surse pentru Main News.

În prezent, magazinele sunt deschise până la ora 21:00.

Conform surselor citate, este posibil ca portul măștii de protecție în aer liber să nu mai fie obligatoriu, după ce rata de infectare la nivel național a scăzut. Totuși, în spaţii aglomerate sau în pieţe masca ar urma să rămână în vigoare. Autoritățile vor stabili exact regulile în această ședință a CNSU.

Amintim că reprezentanții Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor (HORA) au cerut Guvernului, printr-o scrisoare deschisă publicată luni, să permită funcționarea restaurantelor în intervalul 5:00-2:00, în perioada sărbătorilor de iarnă. Pentru noaptea de Revelion, HORA cere ca restaurantele să funcționeze cu program nelimitat.

Rafila recomandă purtarea măștii la petrecerile în stradă

Ministrul Sănătății a declarat duminică, 5 decembrie, că autoritățile nu vor implementa măsuri „stupide” în perioada sărbătorilor de iarnă. Alexandru Rafila i-a sfătuit pe românii care vor petrece în stradă de Revelion să poarte masca de protecție într-un mod corespunzător.

„Dacă oamenii vor să facă petreceri în stradă, ceea ce este firesc pentru această perioadă, rugămintea este să înţeleagă, pentru aceste petreceri în stradă, chiar dacă incidenţa este mică în România sau va fi mică în această perioadă, utilizarea corectă a măştii în spaţii aglomerate, inclusiv în timpul acestor petreceri este absolut obligatorie. Cred că fiecare trebuie să înţelegem că este responsabilitatea pe care o avem de a ne proteja nu numai personal, ci şi pe cei cu care vin în contact”, a declarat Alexandru Rafila, într-o conferință de presă susținută la Guvern.

Totodată, ministrul Sănătății nu a recomandat organizarea de evenimente la care să participe un număr ridicat de persoane.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW