Război în UcrainaStirile zilei

Summit extraordinar desfășurat la Paris, pe tema războiului din Ucraina. Ilie Bolojan, printre liderii prezenți

La Paris are loc în prezent un summit în cadrul cărora liderii europeni vor discuta despre situația din Ucraina, alături de președintele Volodimir Zelenski.

Întâlnirea are loc în contextul eforturilor administrației americane de a negocia un armistițiu între Ucraina și Rusia, pentru a pune capăt războiului început în 2022. Printre invitați se numără liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, președintele Consiliului European, Antonio Costa, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cancelarul în exercițiu al Germaniei, Olaf Scholz, premiera Italiei, Giorgia Meloni, premierul Marii Britanii, Keir Starmer, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Discuția de astăzi are loc în continuarea întâlnirii bilaterale de miercuri dintre președintele francez, Emmanuel Macron, și omologul său ucrainean. În urma discuției dintre cei doi, liderul de la Paris a anunțat un ajutor de două miliarde de euro pentru Ucraina. În privința sancțiunilor impuse Rusiei, el a declarat că este prea devreme pentru a se lua în calcul ridicarea lor. Subiectul a revenit în discuție în urma acordului de marți dintre SUA și Rusia, care prevede ridicarea de către Washington a unora dintre sancțiunile împotriva Moscovei.

Summit-ul de la Paris este cel de-al treilea organizat de către statele din coaliția de voință cu privire la Ucraina. Scopul reuniunii este conturarea unui rol pentru Europa în discuțiile de pace pentru încheierea luptelor din Ucraina. Printre subiectele care vor fi abordate de către liderii prezenți se numără și desfășurarea unei misiuni de menținere a păcii. Prezența acesteia a fost respinsă categoric de către Rusia de mai multe ori. De asemenea, participanții vor discuta și despre întărirea sprijinului pentru Ucraina, fiecare stat fiind așteptat să precizeze ce poate oferi.

Oficialii administrației prezidențiale franceze au confirmat că președintele Macron a vorbit cu Donald Trump în urma discuției pe care a avut-o cu liderul de la Kiev. Nu au fost oferite mai multe detalii cu privire la convorbirea dintre șefii de stat francez și american.

Articole Recomandate

Back to top button