Război în Ucraina

SUA salută eforturile Turciei de a negocia cu Rusia privind exportul cerealelor, în ciuda lipsei de progrese

Departamentul de Stat al Statelor Unite a salutat eforturile Turciei de a revigora acordul privind cerealele de la Marea Neagră, în ciuda faptului că nu a rezultat niciun progres major în urma întâlnirii dintre preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi preşedintele Vladimir Putin, care a avut loc luni la Soci, transmite CNN.

„Salutăm eforturile Turciei şi ale altor ţări de a convinge Rusia să revină la acord. Ne angajăm alături de Naţiunile Unite şi de Turcia, care au lucrat din greu pentru a face ca BSGI (Iniţiativa pentru Cerealele din Marea Neagră) să fie posibilă şi funcţională”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

Purtătorul de cuvânt a adăugat că decizia Rusiei de a pune capăt participării sale la această iniţiativă „afectează comunităţile vulnerabile la insecuritatea alimentară din întreaga lume”. Turcia, care este un aliat al NATO, şi ONU au ajutat la medierea acordului anterior privind cerealele.

Departamentul de Stat a mulţumit Turciei pentru „eforturile sale diplomatice şi operaţionale importante” în ceea ce priveşte eforturile de a ajunge la un nou acord. Purtătorul de cuvânt a adăugat că decizia Rusiei de a pune capăt participării sale la această iniţiativă „afectează comunităţile vulnerabile la insecuritatea alimentară din întreaga lume”.

Sursă foto: theflagshop.co.uk

Articole Recomandate

Back to top button