SUA s-au opus prin veto în Consiliul de Securitate al ONU unei noi rezoluții prin care se cerea un armistițiu în Fâșia Gaza
SUA au blocat prin veto în Consiliul de Securitate al ONU o nouă rezoluție prin care se cerea un armistițiu necondiționat în Fâșia Gaza. Documentul a fost susținut de către toți ceilalți 14 membri ai organului, relatează The Guardian.
Ce prevedea textul rezoluției?
În cadrul textului, care a fost co-sponsorizat de către Algeria, Danemarca, Grecia, Guyana, Pakistan, Panama, Coreea de Sud, Sierra Leone, Slovenia și Somalia, se solicita un „armistițiu imediat, necondiționat și permanent” în enclava palestiniană situată pe malul Mării Mediterane.
Având în vedere situația „catastrofică” din Fâșia Gaza, era solicitată „ridicarea imediată și necondiționată a tuturor restricțiilor asupra intrării ajutorului umanitar în Gaza și distribuirea sa sigură și neîngrădită la scară largă, inclusiv de către ONU și partenerii umanitari”.
Este a cincea oară când SUA se opune prin veto în Consiliul de Securitate al ONU unei rezoluții prin care se solicită încetarea luptelor din teritoriul palestinian, protejând în acest fel Israelul.
Precedentul document blocat de către SUA, care era similar cu cel din prezent, a fost dezbătut în noiembrie, în timpul administrației Biden. Atunci, folosirea veto-ului a fost justificată prin lipsa legării cerinței pentru un armistițiu de eliberarea imediată și necondiționată a tuturor ostaticilor deținuți de către Hamas.
Rezoluția a fost supusă la vot în contextul în care ONU și agențiile de ajutor umanitar au avertizat cu privire la condițiile de foamete din Gaza, după un embargo prelungit asupra ajutorului și implementarea haotică a unui proiect susținut de SUA și Israel, numit Gaza Humanitarian Foundation (GHF).
Reacții ale celorlalte state membre la opoziția SUA
Opoziția SUA a fost criticată de către reprezentanții celorlalte state din Consiliul de Securitate al ONU. Ambasadorul Franței la ONU, Jerome Bonnafont, a remarcat blocarea organului de a-și asuma responsabilitatea, în ciuda faptului că aproape toți membrii săi au fost de acord cu textul rezoluției.
„Consiliul a fost împiedicat să își asume responsabilitatea, în ciuda faptului că majoritatea dintre noi par să ajungă la aceeași opinie”, a declarat diplomatul.
De asemenea, Barbara Woodward, ambasadoarea Marii Britanii, un important aliat al SUA, a calificat noul sistem de distribuție a ajutorului umanitar al Israelului drept „inuman” și a susținut că țara „trebuie să pună capăt acum restricțiilor sale asupra ajutorului”.
„Deciziile acestui guvern israelian de a-și extinde operațiunile militare în Gaza și de a restricționa sever ajutorul sunt nejustificabile, disproporționate și contraproductive. Iar Regatul Unit le respinge în totalitate”, a adăugat aceasta.
Poziția SUA a fost condamnată și de către reprezentanții Chinei și ai Pakistanului.
„Rezultatul votului de astăzi dezvăluie încă o dată că cauza principală a incapacității consiliului de a înăbuși conflictul din Gaza este obstrucționarea repetată din partea SUA”, a susținut Fu Cong, ambasadorul Chinei la ONU.
„(Rezoluția eșuată – n.r.) rămâne nu doar o pată morală pe conștiința acestui consiliu, ci un moment fatidic de aplicare politică ce va reverbera generații întregi”, a transmis Asim Iftikhar Ahmad, reprezentantul diplomatic al Pakistanului la ONU.
Reacția SUA în urma votului
În replică, SUA și-au apărat decizia de a bloca adoptarea documentului de către Consiliul de Securitate al ONU.
„Astăzi, Statele Unite au transmis un mesaj puternic prin veto-ul asupra unei rezoluții contraproductive a Consiliului de Securitate al ONU privind Gaza, care viza Israelul”, a transmis Marco Rubio, Secretarul de Stat al SUA.
Opoziția SUA a fost salutată de către Israel.
„Îi mulțumesc președintelui și administrației SUA pentru că au fost alături de Israel și au respins această rezoluție unilaterală în Consiliul de Securitate al ONU”, a declarat Gideon Saar, ministrul de externe al acestui stat.



