Studiu publicat în Israel: A treia doză de vaccin Pfizer crește de patru ori protecția împotriva infectării

O a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 de la compania Pfizer a îmbunătățit semnificativ protecția împotriva infecțiilor și bolilor grave în rândul persoanelor cu vârsta de 60 de ani și peste din Israel, comparativ cu cei care au primit două vaccinuri, potrivit unui studiu publicat de Ministerul Sănătății (Israel), citat de Reuters.
Datele au fost prezentate joi la o reuniune a unui grup de experți în vaccinare din minister și încărcate pe site-ul său web duminică, deși detaliile complete ale studiului nu au fost încă publicate.
Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății din Israel, în rândul persoanelor cu vârsta de 60 de ani și peste, protecția împotriva infectării oferită, la 10 zile după a treia doză, a fost de patru ori mai mare decât după două doze.
O a treia doză pentru persoanele de peste 60 de ani a oferit o protecție de cinci până la șase ori mai bună, după 10 zile, în ceea ce privește formele severe ale bolii și spitalizarea.
A treia doză, utilizată deja în Israel
Israelul a început să administreze a treia doză de Pfizer persoanelor de peste 60 de ani de pe 30 iulie, iar de pe 19 august au fost incluse persoanele din categoria 40 – 60 de ani, femeile însărcinate, profesorii și angajații din domeniul sanitar.
A treia doză de vaccin se administrează numai celor care au primit a doua doză cu cel puțin cinci luni în urmă.
SUA începe administrarea celei de-a treia doze de vaccin la finalul lunii septembrie
Autoritățile din Statele Unite ale Americii au anunțat miercuri, 18 august, că au dezvoltat un plan pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti COVID-19 începând cu 20 septembrie, citând date care arată că protecția suplimentară scade riscurile dezvoltării unor simptome medii sau ușoare, în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2, relatează NBC.
România ar putea începe în octombrie
Potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, în România administrarea celei de-a treia doze de vaccin împotriva COVID-19 ar urma să înceapă cel târziu la începutul lunii octombrie, prioritate având cadrele medicale și persoanele vulnerabile.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin



