Stirile zilei

Studiu Deloitte: Tinerii din România, tot mai îngrijoraţi de costul vieţii, instabilitatea politică şi corupţie

Costul vieţii rămâne principala temere a Millennials şi a Generaţiei Z în România, iar instabilitatea politică şi corupţia intră anul acesta în topul preocupărilor tinerilor, potrivit studiului Deloitte Global Gen Z and Millennial Survey 2025. Raportul arată şi un interes tot mai mare pentru independenţă financiară, sens în muncă şi utilizarea inteligenţei artificiale.

Contextul economic continuă să apese puternic asupra generaţiilor tinere. Studiul arată că costul vieţii de zi cu zi rămâne principala îngrijorare pentru Millennials (48%, faţă de 43% anul trecut) şi pentru cei din Generaţia Z (39%, faţă de 29% cu un an în urmă).

Raportul indică şi o schimbare importantă în sfera preocupărilor sociale şi politice: instabilitatea politică şi corupţia urcă în top trei motive de îngrijorare pentru tinerii români.

Pe lângă tensiunile sociale, mulţi tineri nu sunt încrezători în viitorul lor financiar: 60% dintre Millennials şi 46% dintre cei din Generaţia Z se tem că nu vor avea o situaţie financiară confortabilă la pensionare. Aproximativ jumătate declară că trăiesc „de la un salariu la altul”, iar peste o treime întâmpină dificultăţi cu cheltuielile curente.

La nivel global, principalele temeri sunt similare: costul vieţii domină agenda tinerilor (42% dintre Millennials, 39% dintre Gen Z), urmat de teme precum siguranţa personală, protecţia mediului sau sănătatea mintală.

Carieră: independenţă financiară şi echilibru personal

Obiectivele profesionale ale tinerilor români rămân marcate de dorinţa de stabilitate şi sens în muncă. Ei vizează în principal independenţa financiară (18% dintre Millennials, 25% dintre Gen Z) şi echilibrul între viaţa profesională şi cea personală (24% dintre Millennials, 21% dintre Gen Z).

Un element major: peste 90% dintre tinerii români consideră esenţial ca munca lor să aibă un sens care depăşeşte beneficiile personale.

„Preocuparea pentru bunăstarea financiară revine aşadar în prim plan, generaţiile tinere fiind în mod clar mai flexibile în a-şi schimba cursul carierei, inclusiv domeniul de activitate, pentru a-şi atinge obiectivele. Există o diferenţă în poziţionarea pe subiect, căci cei din generaţia Millennials sunt dispuşi să facă o astfel de schimbare în special pentru un pachet salarial mai consistent (41%), în timp ce reprezentanţii Generaţiei Z caută mai degrabă să avanseze mai rapid în carieră (33%), recunoscând însă că şi suplimentarea veniturilor este importantă (29%). În acest peisaj, angajatorii sunt chemaţi să găsească din nou resurse şi beneficii care chiar contează, pentru că retenţia nu mai e un simplu indicator de resurse umane, ci o probă de loialitate reciprocă”, a declarat Raluca Bontaş, partener, Deloitte România.

Creştere accelerată în utilizarea GenAI

Un fenomen notabil este creşterea rapidă în utilizarea inteligenţei artificiale generative.

În România, 43% dintre Millennials şi 42% dintre Gen Z folosesc deja GenAI la locul de muncă, faţă de doar 11% şi 13% anul trecut. La nivel global, proporţiile sunt chiar mai ridicate (56% şi 57%).

Preocuparea pentru schimbările climatice rămâne ridicată: 73% dintre Millennials şi 68% dintre Gen Z din România se declară îngrijoraţi, procente peste media globală.

Totodată, peste 60% dintre tineri ar plăti mai mult pentru produse sau servicii sustenabile, iar aproximativ 70% ţin cont de politicile de mediu ale companiilor atunci când analizează un potenţial angajator.

Deloitte Global Gen Z and Millennial Survey 2025, ajuns la ediţia a 14-a, a fost realizat în rândul a circa 8.700 de Millennials (născuţi între 1983–1994) şi 14.700 de reprezentanţi ai Generaţiei Z de peste 18 ani (născuţi între 1995–2006), din 44 de ţări.

Articole Recomandate

Back to top button