Monday, October 18, 2021
Jurnalism corect


Studiu al Ministerului Educației: Majoritatea părinților preferă scenariul cursurilor față în față

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 31 august 2020 Etichete: , ,

Ministerul Educației și Cercetării a publicat un studiu, intitulat „Back to School Post-Covid”, care și-a propus să afle care sunt așteptările și temerile părinților, în legătură cu modul de desfășurare a noului an școlar. Peste jumătate dintre părinți și-ar dori revenirea la cursurile față în față.

Conform studiului publicat de Ministerul Educației și Cercetării, peste jumătate dintre părinți și-ar dori revenirea la cursurile față în față, în timp ce aproape o treime ar opta pentru cursurile hibrid care presupun alternarea cursurilor online cu cele față în față.

Pentru revenirea la cursuri în această toamnă, majoritatea părinților români preferă scenariul cursurilor față în față, pe care îl consideră cel mai potrivit. Mai exact, 55% dintre părinții care au răspuns studiului preferă revenirea fizică a elevilor în clase din 14 septembrie. Cursurile față în față sunt preferate, mai ales, în cazul preșcolarilor și elevilor de liceu.

Pe locul al doilea în opțiunile părinților se află varianta mixtă, în care copiii alternează învățarea la distanță cu școala tradițională. Această variantă este preferată de aproape o treime (31%) dintre părinți, în special, pentru elevii din ciclurile gimnazial și liceal, precum și pentru cei care locuiesc în orașele mari și foarte mari ale țării.

Doar 14% dintre părinți aderă la cea de-a treia variantă de desfășurare a cursurilor în noul an școlar, respectiv continuarea cursurilor exclusiv online, așa cum s-a întâmplat în timpul stării de urgență”, se arată în studiul efectuat de Ministerul Educației și Cercetării și MKOR Consulting.

Printre principalele temeri ale părinților când vine vorba de cursurile clasice, se numără neatenția copiilor față de regulile de igienă și distanțare fizică sau faptul că unii copii ar putea veni la școală, chiar dacă aceștia prezintă simptome specifice infectării cu SARS-CoV-2.

Chiar dacă se arată precauți în privința acestei opțiuni, părinții consideră că desfășurarea cursurilor față în față este relativ adecvată pentru copiii lor (4,6 puncte din 7) și, o consideră cea mai adecvată, în comparație cu varianta mixtă sau cea la distanță.

Principala îngrijorare a părinților se leagă de neatenția copiilor față de regulile de distanțare fizică și igienă (mai mult de 6 din 10 părinți), dar și de faptul că unii părinți și-ar putea trimite copiii la școală, chiar dacă prezintă simptome”, precizează MEC.

La polul opus, ideea de a face școală exclusiv online nu este pe placul părinților. Părinții susțin că lipsa socializării, timpul prelungit petrecut în fața calculatorului sau lipsa concentrării sunt printre principalele motive pentru care nu au ales această posibilitate.

Conform opiniei părinților, această variantă este și cel mai puțin adecvată pentru copiii lor (2.7 puncte din 7). Părinții elevilor de gimnaziu și din clasele mai mici tind totuși să accepte mai ușor această formă de desfășurare a cursurilor, comparativ cu cei din clasele de liceu.

Reticența părinților a fost generată de lipsei socializării (65% dintre părinți), a timpului prelungit petrecut în fața calculatorului (58%). Aceasta este reflectată în dificultatea asimilării informațiilor predate în cadrul cursurilor la distanță (62%) ori de faptul că elevilor le lipsește concentrarea (54%), neavând un program clar și o anumită rutină de învățare (52%)”, conform studiului publicat de Ministerul Educației.

 

Sursă foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW