Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Studenţii pot folosi legitimaţia de transport feroviar vizată pe anul trecut până la 30 noiembrie – Ce se întâmplă cu cei din anul I?

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 30 septembrie 2024 Etichete: , , ,

Până la data de 30 noiembrie, studenții pot folosi în continuare legitimațiile de transport vizate pentru anul universitar anterior pentru a beneficia de facilitățile feroviare. După această dată, biletele și abonamentele cu reducere sau gratuite vor putea fi emise doar în baza legitimației vizate pentru anul academic curent. Totuși, studenții care au finalizat studiile în 2023-2024 nu mai beneficiază de aceste reduceri începând cu 1 octombrie.

Pentru bobocii din anul I, aceștia pot accesa aceleași facilități pe baza unei adeverințe eliberate de instituția de învățământ pentru anul 2024-2025, până la sfârșitul lunii noiembrie.

CFR Călători reamintește că studenții cu vârsta de până la 30 de ani, înmatriculați la cursuri de zi în universități acreditate din România sau la Academia Română, au dreptul la reduceri la transportul feroviar intern, la clasa a II-a, pe tot parcursul anului. De asemenea, studenții orfani sau proveniți din centre de plasament beneficiază de bilete și abonamente lunare gratuite, cu număr nelimitat de călătorii, pe distanțe de până la 300 km.

Pentru ceilalți studenți, reducerea la bilete și abonamente este de 90%, cu același număr nelimitat de călătorii pe distanțe de până la 300 km. Cei care doresc să călătorească la clasa I sau în vagoane de dormit trebuie să achite integral diferențele tarifare.

În ceea ce privește emiterea legitimațiilor de călătorie pentru studenți, acestea vor fi acordate pe baza legitimației vizate pentru anul universitar 2023-2024 până la data de 30 noiembrie. După această dată, doar legitimațiile vizate pentru 2024-2025 vor fi acceptate.

Aplicația online CFR Călători a fost actualizată pentru a permite achiziționarea de bilete și abonamente pentru studenți direct de pe platformă. Studenții trebuie să își creeze un cont și să înregistreze datele necesare, după confirmarea cărora vor primi un ID de student pentru a-și putea procura biletele online.

Biletele și abonamentele lunare pot fi achiziționate fie de la casele de bilete din stații, fie de la automate sau online, sub formă de document electronic sau tipărit cu cod QR. În tren, studenții care nu prezintă documentele necesare, fie legitimația vizată, fie adeverința în cazul celor din anul I, vor fi tratați conform regulamentelor în vigoare și vor achita tarife suplimentare.

Comentarii