Stirile zilei

Studenții anunță că vor protesta în ziua deschiderii anului universitar față de măsurile adoptate de Guvern

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) va organiza, pe 29 septembrie, proteste în toată ţara, faţă de echilobrare bugetară adoptate de Guvern în domeniul educației. 

„Încă de la finalul anului 2024, educaţia a fost prima vizată de tăierile bugetare. Ordonanţa de urgenţă nr. 156/2024 prin care studenţii au pierdut reducerea de 90% la transportul feroviar intern a fost primul semnal de nepăsare a statului în ceea ce priveşte parcursul studenţilor în mediul universitar. Limitarea dreptului studenţilor de a beneficia de reducerea de 90% pentru transportul feroviar exclusiv pe ruta cuprinsă între centrul universitar şi localitatea de domiciliu a fost soluţia Guvernului României de la acea vreme pentru salvarea bugetului de stat, cheltuielile anului 2024 pentru perioada ianuarie – noiembrie reprezentând 0.027% din bugetul general consolidat şi 0,01% din Produsul Intern Brut (PIB), suma de 172,525,510 milioane”, amintesc reprezentanţii ANOSR, miercuri, într-un comunicat de presă.

Ei susţin că petiţia iniţiată atunci, care a strâns peste 50.000 de semnaturi, şi adresele trimise Guvernului, parlamentarilor şi ministerelor Educaţiei şi Transportului au fost fie ignorate, fie nu au avut rezultat.

„Ulterior, un nou Guvern al României, proaspăt învestit, o nouă surpriză în educaţie: după limitarea dreptului de a călători cu transportul feroviar, următoarea tăiere de pe lista decidenţilor a fost fondul de burse. Analiza ANOSR denumită «Bursele studenţilor – „povara” statului de 10 ani» arată neglijenţa cu care au fost trataţi studenţii în ultimii 10 ani, având o subfinanţare acută în ceea ce priveşte fondul de burse şi protecţie socială, însă nici situaţia ultimului deceniu, nici procentul de peste 40% de abandon universitar nu a oprit statul să diminueze fondul de burse cu aproximativ 52%, lăsând aproximativ 44.000 de studenţi fără burse de la începutul lunii iulie 2025”, adaugă ANOSR.

Pe fondul crizei bugetare cu care se confruntă statul român, Guvernul condus de Ilie Bolojan, prin Ministerul Educației, a adoptat mai multe măsuri pentru reducerea costurilor din sistem: norma de predare a profesorilor a fost majorată de la 18 la 20 de ore, plata cu ora – prin care unii profesori își rotunjeau substanțial veniturile – a fost suspendată, iar numărul de burse de merit (majorat artificial în mandatul Ligiei Deca) a fost redus prin modificarea criteriilor de acordare.

CITEȘTE ȘI: Salariile fabuloase ale sindicaliștilor care vor să paralizeze cu greve sistemul de educație

Articole Recomandate

Back to top button