Monday, June 14, 2021
Jurnalism corect


SRI investighează cauzele blocării platformei IMM Invest / Florin Cîțu: Procedura de înregistrare se va relua de la zero

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 17 aprilie 2020 Etichete: , , ,

Platforma IMM Invest, prin intermediul căreia IMM-urile vor putea accesa credite în condiții avantajoase, s-a blocat chiar în momentul deschiderii. SRI încearcă să stabilească care au fost cauzele care au generat această problemă, în condițiile în care există suspiciuni de atac informatic. STS se va ocupa de gestionarea platformei de acum înainte. În același timp, Ministrul Finanțelor Florin Cîțu a anunțat că procedura de înscriere se va relua.

Dumitru Nancu, directorul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), a declarat că au fost foarte multe accesări, iar nicio firmă nu s-a putut înscrie.

„Din păcate, aplicaţia a fost blocată chiar la momentul deschiderii. Practic, la orele 5:30, erau deja 2700 de accesări. Portalul s-a deschis la ora 10:00, iar numărul de solicitări a fost de 397.000 de accesări pe minut, provenite de la 132.000 de conexiuni. S-au blocat astfel şi site-ul IMM INVEST, dar şi site-ul FNGCIMM. La ora 10:00, a căzut site-ul şi nu s-a înregistrat nicio firmă, niciun IMM. Împreună cu SRI încercăm să aflăm care sunt cauzele”.

Directorul a precizat că site-ul va putea fi pus în funcțiune până marți, iar de gestionarea sa s-ar putea ocupa STS.

„Facem eforturi ca de site să se ocupe STS de acum încolo. Nu am făcut asta de la început pentru că ni s-a spus că nu au resurse de timp. Vom face şi asta. Înregistrările vor începe într-un timp rezonabil pe care îl vom anunţa. Nu pot începe azi înregistrările. Site-ul nu a costat nimic, l-am făcut în colaborare cu o firmă de IT, dar nu ne-au luat niciun ban. Preconizăm ca până marţi să fie site-ul funcţional”, a declarat Dumitru Nancu.

Florin Cîțu: Principiul de înscriere în program nu este primul venit, primul servit

Ministrul Finanțelor a anunțat că procedura de înscrierea va fi reluată și a explicat că alocările nu se vor face în ordinea înscrierii firmelor pe această platformă.

„FNGCIMM a prezentat public date care indică un atac informatic asupra site-ului IMM Invest. Cine a atacat acest site? De ce a fost atacat ? Instituțiile statului lucrează în acest moment și cum vom avea informațiile respective le vom prezenta public. Procedura de înregistrare se va relua de la zero. Acest site este un registru unic electronic prin care se analizează doar daca aplicantul este eligibil și are statut de IMM. Principiul de înscriere în program nu este primul venit, primul servit. Aplicația rămâne deschisa până la sfârșitul acestui an. Cel mai important program de susținere a IMM-urilor din ultimii 30 de ani va funcționa și va funcționa excelent”, a scris pe Facebook ministrul Finanțelor.

Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a anunțat vineri dimineață că platforma IMM Invest, unde companiile pot accesa credite garantate, a fost inaugurată, fiind una dintre măsurile luate de Guvernul României pentru repornirea economiei.

Plafonul pentru finanțarea acestui proiect este de 15 miliarde de lei iar de ea vor putea beneficia 44.000 de IMM-uri.

Sursa foto: STS

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW