Stelian Ion: Secţia Specială şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea / Magistraţii trebuie să aibă mijloacele necesare pentru a-şi face treaba
Ministrul Justiției a declarat că ministerul pe care îl conduce își propune să reducă gradul de încărcare pe judecător și a precizat că Secția Specială și-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea, iar acest lucru ar fi dus la o anomalie. Stelian Ion susține că desființarea SIIJ nu înseamnă că magistrații nu vor răspunde pentru eventualele fapte penale.
„Sunt multe priorităţi, una se referă la desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, Secţia specială. Avem foarte multe argumente în acest sens (…) Trăgând linie, consider cu tărie că această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea, pentru că eu, personal, colegii mei, au fost mulţi magistraţi, de asemenea, şi unele entităţi internaţionale, am criticat de la bun început această Secţie, însă Secţia de investigare a infracţiunilor în justiţie avea marea şansă să dovedească contrariul, că este o secţie eficientă, că poate face lucruri astfel încât să servească intenţiilor declarate. Tragem linie şi vedem apeluri, căi de atac retrase în dosare foarte controversate, în mod nejustificat. Vedem 6 rechizitorii doar, în decurs de 2 ani de zile, de unde se voia o secţie care să intre în forţă. Au dat 1.067 casări, 6 declinări”, a declarat Stelian Ion, marţi seară, la B1 TV.
Ministrul Justiției susține că infracțiunile judecătorilor vor fi anchetate de procurori specializați.
„Este un principiu foarte important, care trebuie respectat. De aceea, infracţiunile de corupţie vor fi anchetate de DNA, infracţiunile care ţin de crimă organizată, mai puţin, în general nu sunt magistraţii implicaţi, vor fi anchetate de DIICOT, celelalte infracţiuni vor fi anchetate de Parchetul General, după competenţa dată de lege. Asta, din punctul nostru de vedere este un lucru pozitiv”, a adăugat ministrul Justiţiei.
Acesta a precizat că magistrații trebuie să aibă mijloacele necesare pentru a-și face treaba.
„Îmi doresc o colaborare foarte bună cu CSM. Cum se va face acest lucru? Magistraţii trebuie să aibă mijloacele necesare, din punct de vedere material, din punct de vedere logistic, din punct de vedere uman, pentru a-şi face treaba. În momentul în care eşti pur şi simplu sufocat de sute de dosare pe care le-ai în stânga, în dreapta ta şi care stau să cadă peste tine, supraom dacă ai fi este aproape imposibil să faci minuni”, a precizat Stelian Ion.
Stelian Ion a afirmat că ministerul pe care îl conduce ar trebui să vină cu anumite politici publice pentru a reduce gradul de încărcare pe judecător.
„De aceea, Ministerul Justiţiei trebuie să vină cu politici publice legate de Justiţie, astfel încât gradul de încărcare pe judecător să nu mai fie atât de mare, să aibă răgazul necesar pentru a analiza fără presiune. De asemenea, presiune politică pe megistraţi nu trebuie să se pună în niciun moment şi aici şi CSM trebuie să aibă un rol important şi şi l-au manifestat de atâtea ori, în sensul că a luat atitudine, când au existat presiuni. Eu voi fi un ministru, poate printre primii care militează pentru limitarea atribuţiilor politicului, în raport cu procurorii”, a afirmat ministrul Justiției.
Sursă foto: Inquam Photos/Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More here on that Topic: mainnews.ro/stelian-ion-sectia-speciala-si-a-ratat-rolul-pe-care-l-ar-fi-putut-avea-magistratii-trebuie-sa-aiba-mijloacele-necesare-pentru-a-si-face-treaba/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/stelian-ion-sectia-speciala-si-a-ratat-rolul-pe-care-l-ar-fi-putut-avea-magistratii-trebuie-sa-aiba-mijloacele-necesare-pentru-a-si-face-treaba/ […]
… [Trackback]
[…] Read More here to that Topic: mainnews.ro/stelian-ion-sectia-speciala-si-a-ratat-rolul-pe-care-l-ar-fi-putut-avea-magistratii-trebuie-sa-aiba-mijloacele-necesare-pentru-a-si-face-treaba/ […]
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/stelian-ion-sectia-speciala-si-a-ratat-rolul-pe-care-l-ar-fi-putut-avea-magistratii-trebuie-sa-aiba-mijloacele-necesare-pentru-a-si-face-treaba/ […]
… [Trackback]
[…] Read More here to that Topic: mainnews.ro/stelian-ion-sectia-speciala-si-a-ratat-rolul-pe-care-l-ar-fi-putut-avea-magistratii-trebuie-sa-aiba-mijloacele-necesare-pentru-a-si-face-treaba/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/stelian-ion-sectia-speciala-si-a-ratat-rolul-pe-care-l-ar-fi-putut-avea-magistratii-trebuie-sa-aiba-mijloacele-necesare-pentru-a-si-face-treaba/ […]