Thursday, May 6, 2021
Jurnalism corect


Stelian Ion, întâlnire cu ambasadorul Italiei pe tema fugarilor: Ne-am dori o comunicare mai apropiată cu autoritățile din peninsulă pe acest subiect

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 15 ianuarie 2021

Stelian Ion i-a cerut, vineri, ambasadorului italian Marco Giungi o comunicare mai bună cu autoritățile din peninsulă în ceea ce privește situația fugarilor români. Ministrul Justiției ia în calcul reluarea schimbului de magistrați de legătură între România și Italia. 

În ceea ce privește cooperarea judiciară în materie penală, Ministrul Justiției a mulțumit pentru foarte buna colaborare cu autoritățile italiene în acest domeniu și a evocat situația persoanelor condamnate în România și care își execută pedeapsa în Italia. Ministrul Justiției a precizat că, deși partea română are cunoștință că, în aceste spețe, se aplică legislația italiană care dă efect legăturilor acelor persoane cu statul italian, și-ar dori o comunicare mai apropiată cu autoritățile italiene pe acest subiect, inclusiv analizarea în viitor a reluării schimbului de magistrați de legătură”, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Justiției.

Condamnați definitiv în România, fosta șefă a DIICOT, Alina Bica și fostul acționar al clubului Dinamo București, Dragoș Săvulescu, se află, în acest moment, în Italia.

Bica, prinsă în Italia de luni de zile

După ce procesul în care a fost acuzată de favorizare a fost rejudecat, Alina Bica a fost condamnată definitiv la 4 ani de închisoare cu executare.

Fosta șefă antimafia a fost dată în urmărire în noiembrie și prinsă, în iulie 2020, în Italia. Până acum, nu a fost adusă în țară să-și execute pedeapsa.

Anterior, Bica a plecat din țară în Costa Rica. S-a întâmplat în 2018. În exotica țară ea a și fost reținută, împreună cu Elena Udrea și, mai apoi, eliberată.

Săvulescu a scăpat de pedeapsă în Italia

Dragoș Săvulescu a fost condamnat anul trecut la cinci ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu. Procurorii anticorupție l-au acuzat că a făcut parte dintr-un grup infracțional organizat care ar fi reușit să prejudicieze statul cu 112 milioane de euro prin implicarea ilegală în retrocedarea de plaje și faleze în Constanța și Mamaia.

În același dosar au mai fost condamnați și fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, la nouă ani de închisoare cu executare, Nicușor Constantinescu la cinci ani de închisoare, Cristi Borcea la cinci ani de închisoare, dar și notarul Aurel Jean Andrei (soțul judecătoarei Laura Andrei, fosta șefă a Tribunalului București), la doi ani de închisoare cu suspendare.

Înainte de decizia magistraților, Săvulescu fugise din țară, fiind astfel dat în urmărire internațională. Ulterior, acesta a fost prins în Italia.

Curtea de Apel Napoli a dispus executarea pedepsei în această țară și suspendarea executării.

Comunicatul transmis de Ministerul Justiției

În cadrul întâlnirii, au fost abordate relațiile dintre România și Italia în domeniul justiției, exprimându-se satisfacția pentru cursul ascendent pe care îl cunoaște cooperarea bilaterală. Totodată, au fost punctate unele elemente de interes, în special cu privire la amplificarea schimbului de experiență în domenii precum combaterea criminalității organizate, lupta împotriva corupției, cooperarea judiciară în materie civilă – domeniu în care s-a subliniat importanța întâlnirilor la nivel tehnic pe problematica aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii.

În ceea ce privește cooperarea judiciară în materie penală, Ministrul Justiției a mulțumit pentru foarte buna colaborare cu autoritățile italiene în acest domeniu și a evocat situația persoanelor condamnate în România și care își execută pedeapsa în Italia. Ministrul Justiției a precizat că, deși partea română are cunoștință că, în aceste spețe, se aplică legislația italiană care dă efect legăturilor acelor persoane cu statul italian, și-ar dori o comunicare mai apropiată cu autoritățile italiene pe acest subiect, inclusiv analizarea în viitor a reluării schimbului de magistrați de legătură.

Ministrul Justiției și-a exprimat totodată și dorința de a avea o întâlnire în viitorul apropiat cu omologul italian, în cadrul căreia să poată fi abordate pe larg aspectele de cooperare care sunt prioritare

Sursă foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW