Tuesday, April 23, 2024
Jurnalism corect


Statele membre UE, acord pentru reducerea consumului de gaze / Singura țară care s-a opus a fost Ungaria

By Matthew Garvey , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 26 iulie 2022

Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat marți, 26 iulie, un plan de urgență prin care vor putea să reducă voluntar consumul de gaze cu 15%, între lunile august și martie, notează Reuters. Singura țară care s-a opus a fost Ungaria.

Față de forma inițială a proiectului, mai multe țări și industrii au fost exceptate de la reducerea consumului de gaze cu 15%, printre care țările de la Marea Baltică, Cipru sau Irlanda.

Liderii europeni îndeamnă statele UE să se pregătească pentru iarnă și să își refacă stocurile de gaz, pentru a contracara o posibilă tăiere a livrărilor dinspre Rusia spre Europa.

În schimb, reducerea consumului ar urma să devină obligatorie în cazul în care va exista o alertă în ceea ce privește livrările de gaze.

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a transmis că acordul semnat marți îi va arăta lui Vladimir Putin că Europa a rămas unită în fața Rusiei.

Nu ne vei diviza”, a fost mesajul ministrului german, către Vladimir Putin.

Decizia UE vine la o zi după ce Gazprom a anunțat că va opri, pentru mentenanță, o altă turbină din cadrul gazoductului Nord Stream 1, lucru ce va provoca o reducere drastică a livrărilor de gaze rusești spre Europa.

Comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, a declarat, înainte de reuniunea miniștrilor Energiei din statele membre ale Uniunii Europene, că decizia Gazprom de a reduce livrările de gaze rusești spre Europa este una motivată politic.

Știm că nu există niciun motiv tehnic să facă acest lucru. Este un pas motivat politic, iar noi suntem gata pentru acest lucru. Pentru acest motiv reducerea consumului de gaz este o strategie înțeleaptă”, a declarat Kadri Simson, citată de Reuters.

CITEȘTE ȘI: SUA a devenit cel mai mare exportator de gaz natural lichefiat. Importurile de LNG ale UE, mai mari decât cele de gaz rusesc

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW