Monday, April 15, 2024
Jurnalism corect


Start în lupta pentru putere. Analiza negocierilor dintre PSD și PNL privind comasarea alegerilor

By Vîrban Robert , in Analize & Investigatii Stirile zilei , at 13 februarie 2024 Etichete: , , ,

Cu doar câteva luni rămase până la cele patru rânduri de alegeri de anul acesta, a început practic oficial bătălia pentru puterea politică, în timp ce probleme țării sunt trecute în plan secund. Mizele acestor zile sunt în principal legate de calendarul de desfășurare a alegerilor, alianțe electorale și nu în ultimul rând pozițiile de candidat. 

Cu toate că săptămâna trecută PSD și PNL păreau să fie ajuns la un consens în privința comasării alegerilor locale cu europarlamentare, negocierile dintre cele două partide sunt acum în aer. În schimbul acceptării acestui târg social-democrații le-au propus liberalilor să renunțe la a-și mai pune un candidat la alegerile prezidențiale și să îl susțină pe cel desemnat de PSD. O solicitare absolut inacceptabilă, spun deocamdată liberalii.

PNL ar câștiga din comasare

Într-o declarație acordată pentru Mainnews.ro, analistul politic Adi Zăbavă a explicat că PNL ar avea teoretic cel mai mult de câștigat din comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, în condițiile în care au peste 1.000 de primari la nivel național.

„De departe PNL (n.r. – ar câștiga cel mai mult). Diferența dintre ce au astăzi în sondaje și potențialul primarilor este cel mai mare. În consecință, primarii care ar putea câștiga ar putea trage în sus și votul politic al PNL, care astăzi în mai toate sondajele se află între 15% și 20%. Ei peste 1.000 de primari, cu un bagaj important de voturi. Teoretic rezultatul ar trebui să fie pe la mijloc. De partea cealaltă, în cazul comasării alegerilor locale cu europarlamentare, PSD și-ar statua poziția de câștigător, dar diferența între votul politic și potențialul de vot pe care îl au primarii lor nu este atât de mare. Există beneficii și pentru PSD, dar nu de talia celor ale PNL”, a explicat Adi Zăbavă.

Adi Zăbavă: PSD nu poate renunța la candidatură

Potrivit analistului, PSD se află în acest moment într-o poziție mult mai puternică decât cea în care se află liberalii și prin urmare nu poate renunța să își desemneze un candidat la președinție. În schimb, în ciuda scorului slab din sondaje, după cum o arată până acum negocierile, nici liberalii nu vor să accepte depășirea unui linii roșii pentru ei.

„Dacă este să privim modul în care s-au desfășurat negocierile și nu au ajuns la un numitor comun tocmai din acest motiv, pare că nu. PSD este partidul care nu poate renunța sub nicio formă la candidatură pentru că se află în cea mai bună poziție istorică și cel mai aproape de a câștiga funcția de președinte. În consecință, nimic din ce ar primi la schimb nu cred că ar mulțumi PSD pentru a renunța. De cealaltă parte, PNL nu are foarte multe auturi pentru a se gândi că poate câștiga alegerile prezidențiale. Este la un scor politic extrem de mic, nu are un candidat care să pară că aibă șanse la alegerile prezidențiale. În consecință, ar fi de înțeles dacă într-o negociere PNL ar ceda candidatura pentru o susținere comună în schimbul altor funcții. Se dovedește că nici PNL nu vrea să renunțe la acest lucru. Dacă niciunul dintre cele două partide nu va da înapoi, nici nu cred că va exista un acord. Negocierile au luat o pauză tocmai că PSD știe că ar face o concesie mare PNL prin comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale și și-ar dori susținerea pentru propriul candidat la alegerile prezidențiale”, arată Adi Zăbavă.

Ce se întâmplă cu Mircea Geoană?

Deși nu a anunțat niciodată cu subiect și predicat că vrea să candideze din nou la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană pare că își dorește cu ardoare acest lucru, așa cum reiese din aproape toate aparițiile sale publice din ultima vreme. PSD, formațiunea pe care a condus-o și de unde a ajuns să fie dat afară, nu pare gata să-i acorde susținerea, ceea ce înseamnă că lui Geoană nu-i rămâne varianta unei candidaturi din postura de independent. Chiar și așa, arată un sondaj INSCOP, actual secretar general adjunct al NATO ar putea câștiga.

Chestionat în legătură cu șansele unei eventuale candidaturi a lui Geoană din postura de independent, Adi Zăbavă a explicat că, în lipsa aparatului unui partid puternic, actualul secretar general adjunct al NATO riscă să nu acceadă în turul secund.

„Istoric am văzut că structura de partid contează foarte mult. Dacă acest lucru s-a schimbat, nimeni nu poate anticipa. Am avut candidați independenți la alegerile prezidențiale care stăteau foarte bine în sondaje la momentul alegerilor, dar rezultatele nu au fost nici pe departe pe măsura așteptată sau a potențialului. Mă gândesc aici la Sorin Oprescu. Putem pune un oarecare semn de egalitate cu ce se întâmplă cu Mircea Geoană, dar între cele două perioade au trecut mulți ani. Instinctual aș spune că un candidat independent fără susținerea unui partid mare nu poate să acceadă în turul 2. Și aici este o discuție. Dacă reușește să ajungă în turul 2, are șanse să câștige alegerile prezidențiale. Acolo ar avea șanse să câștige și fără o structură de partid în spate pentru că personalizarea votului în turul 2 este extremă. 

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

 

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW