Tuesday, August 3, 2021
Jurnalism corect


Stadiul dosarului în care este cercetat Daniel Chițoiu: Mașina pe care o conducea, expertizată/ Probele strânse de procurori

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie Stirile zilei , at 6 martie 2020 Etichete: ,

Anchetatorii de la Parchetul Tribunalului Argeș încă lucrează pentru a stabili circumstanțele în care secretarul general ALDE, Daniel Chițoiu, a produs accidentul rutier în urma căruia două persoane și-au pierdut viața. Conform informațiilor mainnews.ro, pe lângă faptul că politicianului i-au fost aduse la cunoștință acuzațiile, anchetatorii au dispus efectuarea unei expertize tehnice a mașinii și au audiat persoanele vătămate.  Până în acest moment, de alte probe care să ajute la finalizarea anchetei nu se știe încă aproape nimic. 

Daniel Chițoiu a fost implicat într-un accident rutier pe 26 decembrie. Autoturismul în care se afla a intrat într-o altă mașină. În urma impactului, două persoane au decedat și o persoană a fost grav rănită. Politicianul se deplasa spre direcția Râmnicu Vâlcea-Pitești și a lovit un autoturism din sens opus condus de un bărbat în vârstă de 82 de ani, care a murit în urma impactului. În același autoturism se aflau încă două persoane, dintre care una a murit la spital, iar cealaltă a fost grav rănită.

În cauză se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Pe 9 ianuarie, liderul ALDE a fost audiat la  Parchetul Tribunalului Argeș și i s-au adus la cunoștință acuzațiile.

Procurorii lucrează acum la stabilirea circumstanțelor în care s-a produs accidentul. Până în acest moment, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto. Daniel Chițoiu se afla la volanul unei mașini marca Audi și a intrat în coliziune cu un Logan.

La mai bine de două luni de la producerea accidentului, anchetatorii au mai reușit să adauge în dosar doar declarațiile persoanelor vătămate, respectiv pasagerul care a supraviețuit și copiii victimelor, și cele ale martorilor oculari, conform informațiilor mainnews.ro.

În acest moment nu se știe clar care este rezultatul analizelor IML ale persoanelor decedate, acestea nefiind încă finalizate. Până acum nu au fost finalizate expertizele necropsice.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, în perimetrul în care a fost produs accidentul nu a fost montată nicio cameră de supraveghere în raza căreia să fie surprins impactul dintre cele două mașini.

De asemenea, încă nu s-a putut stabili dacă Daniel Chițoiu vorbea la telefon în timp ce a produs accidentul.

Anchetă extinsă în cazul lui Daniel Chițoiu

Deși liderul ALDE a fost fotografiat mergând pe picioarele lui imediat după producerea accidentului, acesta a stat internat în spital aproape o săptămână.

Pe 29 decembrie, procurorul care cercetează accidentul în care a fost implicat  Chițoiu a cerut de la Spitatul Floreasca din București informații cu privire la diagnosticul fostului ministru, potrivit unor surse. Medicii au trimis documentele la parchet.

Solicitarea a fost făcută de anchetator în condițiile în care imaginile apărute în presă l-au surprins pe Daniel Chițoiu în picioare, la locul accidentului. Ulterior, fostul demnitar a fost filmat pe targă.

Procurorii de la Parchetul Tribunalului Argeș au extins cercetările în dosarul în care fostul ministru Daniel Chitoiu este urmărit penal pentru ucidere din culpă. Potrivit surselor mainnews.ro, se verifică posibile fapte de favorizare a făptuitorului.

Extinderea este „in rem”, ceea ce înseamnă că nimeni nu a fost pus sub acuzare. Anchetatorii vor să vadă dacă fostul demnitar a fost sau nu favorizat în spital.

sursa foto: Digi24

 

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW