Friday, July 26, 2024
Jurnalism corect


Spitalul pentru copiii bolnavi de cancer construit de Asociația „Dăruiește Viață” a fost finalizat – FOTO

By news.ro , in Stirile zilei , at 25 noiembrie 2023

Asociaţia ”Dăruieşte Viaţă” anunţă că a finalizat prima clădire a Spitalului de Copii construit din donaţii, în care se vor muta o parte dintre secţiile Spitalului ”Marie Curie”. Proiectul va continua cu construcţia celei de-a doua clădiri, care ar urma să găzduiască celelalte specializări ale unităţii medicale.

”#NoiFacemUnSpital a devenit Noi Am Făcut Un Spital. Am terminat prima clădire. În această seară, am aprins luminile din spital pentru prima dată în mod simbolic. Dar nu ne oprim aici. Continuăm cu a doua clădire, acolo unde am aprins reflectoarele, pentru a construi un adevărat campus medical în România”, arată reprezentanţii asociaţiei Dăruieşte Viaţa.

Proiectul a fost realizat cu sprijinul a 350.000 de donatori şi 8.000 de companii.

Reprezentanţii Asociaţiei amintesc că, în 2018, s-a turnat fundaţia Spitalului de Copii.

”În prima clădire, se vor muta doar o parte din secţiile Spitalului Marie Curie. Dar toţi copiii bolnavi trebuie să fie trataţi în aceleaşi condiţii moderne. Ce urmează? Construcţia unei a doua clădiri pentru a muta aici toate celelalte specializări ale Spitalului şi a oferi aceleaşi condiţii de tratament”, afirmă ei.

De asemenea, se urmăreste transformarea actualei clădiri a Spitalului ”Marie Curie” în spaţii de cazare, spaţii de învăţare, spaţii tehnice.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW