Spitalul mobil destinat bolnavilor cu Covid-19 va fi gata cel mai probabil în octombrie
Spitalul mobil din Iași destinat tratării bolnavilor de coronavirus va fi achiziționat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Euronest. Dacă autoritățile vor urma procedurile clasice de achiziții publice, unitatea medicală ar urma să fie dată în folosință în luna octombrie.
Ideea de a construi un spital mobil în Iași care să trateze bolnavii infectați cu Covid-19 a fost lansată în urmă cu o lună.
La sfârșitul săptămânii trecute, spitalul a fost lansat în sistemul de achiziții publice.
Vineri a fost publicată documentația pentru atribuirea contractului de furnizare a unui spital mobil/modular (250 paturi) pentru diagnosticul, tratamentul și combaterea răspândirii Covid 19 la nivelul regiunii de Nord-Est.
Conform presei locale, ofertele pentru acest spital vor putea fi depuse în termen de cinci zile. Valoarea estimată a contractului este de 73 949 579,83 lei fără TVA.
Spitalul mobil urmează să fie achiziționat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Euronest, iar fondurile vor fi asigurate de Consiliul Județean Iași și Consiliul Județean Neamț.
Potrivit stirideiasi.ro, organizarea procedurii de licitație, trecerea perioadei de contestații, lucrările efective și apoi lansarea unei noi proceduri pentru achiziția de echipamente medicale se vor duce, cel mai probabil, până în luna octombrie. Conform sursei citate, ultimul termen avansat pentru dispariția epidemiei de coronavirus este luna mai 2020.
sursa foto: www.stireadeiasi.ro