Friday, December 2, 2022
Jurnalism corect


Sorina Pintea: Nu se pune problema lipsei de personal. Vor fi depuse plângeri.Tragedia de la Spitalul de Psihiatrie putea fi evitată/Sindicaliștii nu au cerut angajări de personal

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 18 august 2019 Etichete: , , , ,

Sorina Pintea a ajuns, duminică, la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, pentru a coordona personal ancheta demarată după ce un pacient a ucis patru persoane și a rănit alte nouă. Ministrul Sănătății susține că situația putea fi evitată și i-a contrazis pe sindicaliștii care au spus că au solicitat suplimentarea posturilor din cadrul spitalului.

Update/Sorina Pintea: Nu se pune problema lipsei de personal

Sorina Pintea a declarat, după vizita de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, că nu se pune problema lipsei de personal.

„Nu se pune problema lipsei de personal. În acel moment, în pavilion erau 7 asistente medicale și trei infirmiere. Din datele care mi s-au pus la dispoziție, am constatat că personalul este la nivel minim, deci legal. Cele 45 de posturi aprobate în 2018, nu la solicitarea sindicatelor, ci la solicitarea spitalelor, pentru că eu am făcut aprobările, urmau să fie scoase la concurs. Aici am avut o replică. De ce nu ați scos la concurs, am întrebat. Pentru că nu am avut buget. Greșit. În momentul în care bugetul de stat e aprobat, spitalul are buget și poate face angajari. Și fără aceste 45 de posturi, personalul era la minim”, a spus ministrul Sănătății.

Ministrul a mai spus că infirmiera a încălcat o regulă de bază a spitalului atunci când a lăsat în salonul pacienților un obicei contondent, referindu-se la stativul pentru perfuzii.

„Nu se lasă obiecte contondente la îndemana pacienților iar suportul acela era un  obiect greu. Potrivit legii acel stativ nu trebuia să fie în salon”, a mai spus Pintea.

Întrebată dacă vor fi depuse plângeri penale, Sorina Pintea a spus „cu siguranță”.

„Voi comunica. Încă nu am terminat de analizat toate declarațiile pe care persoanele care au fost atunci acolo le-au dat”, a declarat ministrul.

Știrea inițială

Întrebată dacă putea fi evitată situația de la Spitalul de Psihiatrie, Sorina Pintea a spus „O primă opinie personală, da, eu cred că da”.

„Am trimis dimineață corpul de control. Am considerat că e mai bine să vin și să finalizăm în seara asta cercetările ce țin de Ministerul Sănătății și pentru a lua măsuri urgente. Nu plec până nu finalizează Corpul de Control raportul. Am fost informată și am luat date preliminare. Sunt lucruri de neexplicat. Se verifică fiecare aspect, inclusiv fișa postului personalului medical”, a spus Sorina Pintea.

Pintea îi contrazice pe sindicaliști

Sorina Pintea susține că nu a fost făcută nicio solicitare pentru aprobarea firmei de pază a Ministerului Sănătății și că sindicaliștii au cerut sporuri, nu și suplimentarea locurilor de muncă

„Mai mult, în statutul de funcționare al acestui spital, în 2016, existau 828 de posturi, în acest moment există 873. Au fost aprobate și finanțate încă 45. De ce nu s-au ocupat, de ce nu s-au scos la concurs, rămâne de vazut. E un aspect care m-a intrigat.(…)

Invocau condițiile periculoase. În spitalele de psihiatrie sporurile sunt între 55 și 75%. Guvernul a făcut o modificare a legii salariale, astfel încât să se asigure sporul minim, 55%. Până la 75%, spitalul putea să stimuleze pe cei care lucrează în secțiile de maximă siguranță. Solicitările au venit strict pentru sporuri, nu pentru angajări de personal. De aceea, legiuitorul a stabilit sporuri între limite, pentru că recunoaște pericolul acestei munci”, a declarat Pintea.

Sindicaliști: A trebuit să moară oameni pentru a fi crezuți

Sindicaliștii spitalului Sapoca acuză faptul că există un deficit al forței de muncă și că au semnalat problema la Ministerul Sănătății, însă „nimeni nu a luat nicio măsură”.

„Conducerea sindicatului Sanitas Sapoca este alături de colegii care au fost de serviciu în noaptea în care și au pierdut viata pacienții din spitalul nostru, alături de familiile îndurerate! Lupta sindicala prioritara pentru noi a fost continua pentru deblocarea posturilor, deoarece numararul personalului medico-auxiliar este insuficient. Discuții intense cu conducerea spitalului, memorii către Ministerul Sănătății și nimeni nu a luat nicio măsură. Este inadmisibil ca în weekend o asistenta, un instructor și o infirmiera sa rămână sa supravegheze 70 de pacienți cu probleme psihice și în cod penal. Nimeni nu s-a gândit la pericolul pe care noi, conducerea sindicatului l- a sesizat de fiecare data în întâlnirile pe care le – am avut cu conducerea spitalului și memoriile către minister. A trebuit sa moara oameni pentru a fi crezuti”, acuză sindicaliștii de la Sanitas SPMS Sapoca.

sursa foto: Facebook

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW