Sorin Ovidiu Vîntu a dezvăluit de ce l-a vizitat Mircea Geoană înainte de dezbaterea prezidențială din 2009: „Îi dădeam asistență pe zona economică”
Controversatul om de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a dezvăluit că motivul pentru care a fost vizitat de Mircea Geoană în anul 2009, în noaptea de dinaintea dezbaterii finale cu Traian Băsescu, pentru a-i oferi sfaturi în domeniul economic, relatează G4Media.ro.
Sorin Ovidiu Vântu a făcut o lungă spovedanie pe Youtube în august 2015, la șase ani după ce Geoană a pierdut alegerile prezidențiale din 2009.
„În 2007 am decis să-l susţin pe Mircea Geoană. În 2009 vin alegerile. Mircea Geoană îmi face una dintre vizitele obişnuite. De ce mă vizita? Simplu. Asistență pe zonă economică i-o dădeam eu împreună cu un alt grup de tovarăşi. Un om oricât de deştept ar fi nu le ştie pe toate. Noi îi asigurăm pregătirea pe partea economică pentru discursurile publice şi mai ales pentru dezbaterea finală. Este inutil să mă contrazică. Asta este marele secret al vizitei lui Mircea Geoană din noaptea de dinaintea alegerilor. Domnia să venea aproape în fiecare zi pe la noi”, a povestit Vîntu.
Mircea Geoană a avut o cu totul altă variantă. Într-o declarație făcută în 2010, fostul președinte al PSD a susținut că l-a vizitat pe Vîntu, care în acel moment patrona postul Realitatea TV, cel care organiza dezbaterea, pentru a afla întrebările ce urmau să îi fie adresate.
„Ce am căutat la domnul Vîntu cu o seară înainte de dezbaterea finală de la postul Realitatea TV: aveam deja informaţii că echipă lui Traian Băsescu se află în posesia întrebărilor pe care moderatorul trustului Realitatea urmă să le adreseze celor doi candidaţi în dezbaterea de a două zi. Şi am dorit să aflu de la sursă, de la patron, care sunt aceste întrebări şi dacă se poate asigură un teren de joc egal între cei doi candidaţi. Nu cunoşteam episodul d-lui Popă şi arestarea lui cu o zi înainte undeva în Asia. Dl. Băsescu a minţit că vizită mea avea legătură cu acest subiect”, spunea Geoană în 2010, potrivit Adevărul.
Prezenţa lui Geoană în casă lui Sorin Ovidiu Vîntu, cu o noapte înainte de dezbaterea finală cu Traian Băsescu, este considerată principalul motiv pentru care fostul candidat al PSD a pierdut alegerile.
Senator de Dăbuleni, președinte de o noapte, amicul lui Vanghelie…
Mircea Geoană și-a anunțat miercuri candidatura pentru funcția de președinte al României. Nu este prima tentativă a fostului senator de Dăbuleni de a ajunge în funcția de șef al statului. În anul 2009, el a candidat din partea PSD, iar în turul al doilea de scrutin a fost susținut și de PNL, dar și de alte partide mai mici.
Cu toate acestea, după ce a fost ridiculizat de către contracandidatul său, Traian Băsescu, în timpul dezbaterii unu la unu, Geoană a pierdut alegerile. Inițial, pe baza rezultatelor unui exit-poll, candidatul PSD de la acel moment și-a proclamat victoria, fapt pentru care de-a lungul anilor și-a atras numeroase ironii.
A fost exclus din PSD și a încercat să își înființeze un nou partid – Partidul Social Democrat Independent – alături de Marian Vanghelie, primarul de atunci al Sectorului 5, cel de la care a primit cadou trei ceasuri de lux, estimate la 100.000 de euro. Ulterior, după ce DNA a început urmărirea penală față de Vanghelie, Geoană a trebuit să le predea procurorilor respectivele ceasuri și să explice contextul în care le-a primit.
Așa-numit proiect politic a eșuat lamentabil, iar cariera politică a lui Geoană părea terminată. Avea să fie apoi numit președinte al Institutului Aspen, o organizație non-guvernamentală finanțată de SUA. De aici, cariera lui Geoană a revenit pe o pantă ascendentă. În iulie 2019, a fost numit în funcția de adjunct al secretarului general al NATO. Ulterior, fostul premier Viorica Dăncilă a dezvăluit că ea a fost care l-a propus pentru această funcție.
Comentarii