Friday, March 29, 2024
Jurnalism corect


Sorin Grindeanu, ministrul propus la Transporturi, va fi vicepremierul PSD

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 23 noiembrie 2021

Social-democrații au decis în ședința de marți, 23 noiembrie, să îl propună pe Sorin Grindeanu pentru a ocupa funcția de vicepremier în Guvernul condus de Nicolae Ciucă, a anunțat purtătorul de cuvânt al partidului, Radu Oprea. 

Funcția de vicepremier din partea PSD în Guvernul Ciucă a creat tensiuni în interiorul partidului.

Gabriela Firea, ministrul propus al Tineretului și Familiei, și-ar fi dorit să ocupe această funcție și a fost susținută în acest sens de secretarul general al PSD, Paul Stănescu, potrivit unor surse politice.

Doar că Marcel Ciolacu, președintele partidului, nu ar fi fost de acord, întrucât și-ar fi dorit ca ministrul propus la Transporturi, Sorin Grindeanu, să fie vicepremierul din partea PSD.

Odată ce componența noului Cabinet a fost stabilită și de PSD, premierul desemnat ar urma să depună în aceeași zi lista miniștrilor și programul de guvernare la Parlament. Menționăm că social-democrații trebuie să mai stabilească numele viitorului secretar general al Guvernului.

Lista completă a Cabinetului Ciucă

Prim-ministru – Nicolae Ciucă – PNL

Ministerul Transporturilor și vicepremier– Sorin Grindeanu – PSD

Vicepremier – Kelemen Hunor – UDMR

Ministerul Afacerilor Interne – Lucian Bode – PNL

Ministerul Afacerilor Externe – Bogdan Aurescu – PNL

Ministerul Justiției – Cătălin Predoiu – PNL

Ministerul Proiectelor Europene – Dan Vîlceanu – PNL

Ministerul Digitalizării – Florin Roman – PNL

Ministerul IMM-urilor, Antreprenoriatului și Turismului – Daniel Cadariu – PNL

Ministerul Educației – Sorin Cîmpeanu – PNL

Ministerul Energiei – Virgil Popescu – PNL

Ministerul Finanțelor – Adrian Cîciu – PSD

Ministerul Apărării – Vasile Dîncu – PSD

Ministerul Economiei – Florin Spătaru – PSD

Ministerul Agriculturii – Adrian Chesnoiu – PSD

Ministerul Sănătății – Alexandru Rafila – PSD

Ministerul Muncii și Protecției Sociale – Marius Budăi – PSD

Ministerul Culturii – Lucian Romașcanu – PSD

Ministerul Tineretului și Familiei – Gabriela Firea – PSD

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Tánczos Barna – UDMR

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Cseke Attila – UDMR

Ministerul Tineretului și Sportului – Eduard Novak – UDMR

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW