Stirile zilei

Sorin Grindeanu: Mergem la consultări, nu la negocieri. PSD nu pretinde nimic acum

Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că formațiunea sa va lua parte la discuțiile inițiate de președintele Nicușor Dan, însă a subliniat că aceste întrevederi nu trebuie confundate cu negocieri politice. Potrivit acestuia, social-democrații nu merg cu revendicări și vor doar să înțeleagă mai bine perspectivele noului președinte.

„Noi nu pretindem nimic acum, doar mergem la acele discuţii absolut binevenite. Mandatul e să avem deschise toate opţiunile si apoi le vom prezenta şi vom decide”, a transmis Grindeanu, făcând referire la poziția oficială a partidului.

În contextul în care se discută despre eventuale opțiuni de guvernare, Grindeanu a menționat că în această săptămână nu au avut loc reuniuni politice relevante care să fi dus la schimbări de poziție sau strategii noi:
„Faţă de marţi, de când am ieşit la declaraţii după CPN, nu au fost modificări, întrucât nu au avut loc întâlniri în care să discutăm lucruri ce ţin de actul de guvernare sau de poziţiile PSD. Nu au existat întâlniri nici cu alte forţe politice”, a explicat el.

Întrebat ce urmărește concret PSD în cadrul primei runde de dialog, care ar putea avea loc marți, Grindeanu a precizat că linia trasată de conducerea partidului rămâne neschimbată.

„Este un mandat deschis. Noi mergem la discuţii, ceea ce este absolut corect. Nu vorbim în niciun caz de negocieri, pentru că, dacă vrei să te duci la negocieri, ar fi trebuit să pretinzi ceva, iar în acest moment noi nu pretindem absolut nimic. Mergem la aceste discuţii, binevenite, şi, atunci când se va degaja un punct de vedere comun, îl vom transmite colegilor din CPN, astfel încât să luăm decizia corectă. Repet, mandatul primit din partea colegilor din acest for politic este să avem deschise toate opţiunile şi după ce le vom şti, le vom prezenta şi vom lua o decizie”, a punctat liderul PSD.

Referitor la posibila orientare a partidului către opoziție, Grindeanu a spus că nu s-a realizat o consultare a membrilor din teritoriu, dar acest lucru ar putea avea loc în perioada următoare.

„Astăzi a avut loc doar o întâlnire a membrilor din Biroul Permanent Naţional. Atunci când vom avea ce să spunem colegilor noştri, vom veni şi îi vom consulta. S-ar putea să decidem să facem o consultare mai largă, astfel încât inclusiv primarii şi consilierii judeţeni ai partidului să-şi spună punctul de vedere. Aceasta este o decizie pe care o vom lua tot împreună, după ce vom veni în faţa partidului şi vom spune care sunt propunerile, discuţiile şi programele pe care le propune noul preşedinte şi ce se doreşte ca viziune pentru anii următori”, a precizat Sorin Grindeanu.

Tot el a afirmat că PSD nu este interesat, în prezent, de împărțirea portofoliilor guvernamentale și că subiectul unei eventuale coaliții nu este, deocamdată, pe masa discuțiilor.

„Pentru a merge la o negociere, trebuie să ai ceva de pretins. Noi nu avem astfel de pretenţii. Dorim să discutăm în primul rând despre ceea ce îşi doreşte noul preşedinte, Nicuşor Dan, şi despre direcţiile în care vrea să conducă discuţiile şi după aceea despre alte lucruri. (…). Eu nu am un mandat de negociere din partea colegilor mei. (…) Nu e vorba despre a pune condiţii decât dacă vorbim despre politici economice. Nu putem accepta vreodată o eventuală subfinanţare către autorităţile locale. Aceasta este o linie roşie pentru PSD. La fel, nu putem accepta o diminuare a investiţiilor, fie în infrastructură, fie în alte domenii esenţiale. Nici scăderea veniturilor românilor nu este acceptabilă. Acestea sunt linii roşii peste care PSD nu va putea trece”, a concluzionat Grindeanu.

Articole Recomandate

Back to top button