Sorin Grindeanu, despre taxa pe lux propusă de PSD: S-au cerut date de la Ministerul Finanţelor
Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte PSD, a dat luni, 15 noiembrie, câteva detalii despre taxa de solidaritate pe lux pe care o propun social-democrații. În weekend, au apărut mai multe informații pe surse, potrivit cărora taxa s-ar aplica în cazul caselor de peste 120 mp, mașinilor de peste 50.000 de euro sau veniturilor de peste 100.000 euro.
Deputatul PSD a spus să toate aceste lucruri sunt false.
„Sunt lucruri false, nu s-a discutat de nicio barieră de acest tip. Singurul lucru pe care l-am spus noi a fost, dacă vreţi, acea componentă de lux. Aminteam eu în urmă cu câteva zile de iahturi, maşini, bolizi de sute de mii de euro, ş.a.m.d., dar era doar o enumerare. Dar vă spun că în acest moment, în perioada următoare, vom face această transpunere, dacă vreţi, pe date exacte care provin de la Ministerul Finanţelor.
Eu cred că venituri, și nu vorbim aici de salarii, ci venituri, este punctul de vedere al PSD, peste o anumită cotă, nu dau acea cotă, dar trebuie să fie foarte sus, venituri excepționale, milioane de euro și așa mai departe, să fie impozitate la fel ca în restul Europei, mai mult de acel 16%”, a explicat Grindeanu luni, 15 noiembrie.
Întrebat care ar putea fi această redefinire a produselor de lux şi cât ar putea fi acciza, Grindeanu a răspuns: „Nu s-a discutat şi v-a spus preşedintele PSD Marcel Ciolacu încă despre acele praguri. S-au cerut date în plus la Ministerul Finanţelor, anumite scenarii şi praguri, astfel încât să vedem impactul, să vedem cât s-ar putea colecta. În momentul în care avem toate acele date şi când se ajunge, aşa cum vă spuneam, şi la o soluţie negociată, va fi comunicat. Cea pe care am comunicat-o în nenumărate rânduri şi anume că trebuie să facem ceea ce face aproape toată Europa şi nu doar Europa”.
Amintim că Florin Cîțu, președintele PNL,a declarat luni, 15 noiembrie, că formațiunea pe care o conduce nu este de acord cu suprataxarea „luxului”, propunere făcută de social-democrați la negocierile cu liberalii. Premierul interimar a precizat că nu înțelege raționamentul din spatele acestei taxe.
Întrebat astăzi despre așa numita taxă pe lux, Florin Cîțu a menționat că „poate se discută la social-democrați”, dar în doi ani de guvernare liberală nu „s-a vorbit despre taxe”.
„Azi, PNL trebuie să vină public și să spună că nu este de acord (…) Nu înțeleg raționamentul acestei taxe, am încercat să înțeleg. Dacă investești pe bursă și ai avut acțiuni la Tesla, unde au crescut acțiunile, și din banii de la Tesla ți-ai cumpărat o casă, care este problema? Dacă ai făcut o investiție bună și apoi ți-ai cumpărat o casă, de ce trebuie să fii suprataxat, când n-ai făcut greșit, ți-ai asumat un risc. Puteai să pierzi toți banii investiți în acea acțiune”, a declarat liderul PNL luni, la Parlament, înainte de reluarea negocierilor între PNL, PSD şi UDMR pe punctele din programul de guvernare unde nu s-a ajuns la consens.
Context
Confruntați cu constrângeri economice în a-și îndeplini promisiunile de creștere a veniturilor, social-democrații au lansat la negocierile cu liberalii mai multe propuneri pentru creșterea veniturilor la buget. Pe lângă tradiționalele sloganuri de îmbunătățire a colectării și a combaterii evaziunii fiscale, PSD propune și taxarea unor produse de lux, o idee care a mai fost vehiculată în perioada guvernării USL.
Nu e clar ce produse consideră social-democrații ca fiind de lux, prim-vicepreşedintele partidului Sorin Grindeanu menționând doar iahturile, și nici care ar fi câștigurile la buget ale unei astfel de măsuri, în condițiile în care proprietarii unor astfel de ambarcațiuni le-ar putea foarte ușor reloca într-o țară cu un regim fiscal mai lejer.
„Am venit cu propuneri pentru crește veniturile statului. Prima dintre ele ar fi taxarea luxului. Vrei iaht, plătești în plus. Este o intenție pe care am declarat-o astăzi”, a declarat prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu în data de 10 noiembrie.
De altfel, Marcel Ciolacu, președintele PSD, a explicat duminică, 14 noiembrie, că partidul pe care îl reprezintă nu își dorește să renunțe la „taxa pe activele de lux și pe veniturile excepționale”.
„Nu a vorbit nimeni de taxe noi, vorbim de o taxă modică pe care și-o pot permite anumite persoane să o plătească, adresată unor persoane, fiindcă există o discrepanță imensă în societate. Nu se atinge nimeni de veniturile clasei medii”, a declarat Ciolacu duminică.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
[…] Sorin Grindeanu, despre taxa pe lux propusă de PSD: S-au cerut date de la Ministerul Finanţelor apare prima dată în Main […]
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/sorin-grindeanu-despre-taxa-pe-lux-propusa-de-psd-s-au-cerut-date-de-la-ministerul-finantelor/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Information here to that Topic: mainnews.ro/sorin-grindeanu-despre-taxa-pe-lux-propusa-de-psd-s-au-cerut-date-de-la-ministerul-finantelor/ […]
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/sorin-grindeanu-despre-taxa-pe-lux-propusa-de-psd-s-au-cerut-date-de-la-ministerul-finantelor/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Information here on that Topic: mainnews.ro/sorin-grindeanu-despre-taxa-pe-lux-propusa-de-psd-s-au-cerut-date-de-la-ministerul-finantelor/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/sorin-grindeanu-despre-taxa-pe-lux-propusa-de-psd-s-au-cerut-date-de-la-ministerul-finantelor/ […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/sorin-grindeanu-despre-taxa-pe-lux-propusa-de-psd-s-au-cerut-date-de-la-ministerul-finantelor/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on on that Topic: mainnews.ro/sorin-grindeanu-despre-taxa-pe-lux-propusa-de-psd-s-au-cerut-date-de-la-ministerul-finantelor/ […]