Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Sorin Grindeanu a prezentat programul de Guvernare pe care PSD îl propune în cazul în care moțiunea de cenzură trece în Parlament -VIDEO

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 30 august 2020 Etichete: , ,

Sorin Grindeanu, prim-vicepreședintele PSD, a ieșit într-o conferință de presă pentru a prezenta programul pe care PSD îl propune dacă va trece moțiunea de cenzură. 

Fostul premier a declarat că Partidul Social Democrat are trei priorități pe termen scurt: educația, sănătatea și economia. Pe lângă acest lucru, PSD s-ar concentra pe o testare largă a populației în vederea depistării infecției cu SARS-CoV-2.

Suntem pregătiți să luăm măsuri rapide și de aceea voi pune accent pe ceea ce putem face în următoarele 4 luni. Bineînțeles, programul de guvernare al PSD este pe un ciclu de 4 ani. Mâine, toți parlamentarii vor avea pe masă un exemplar al programului de guvernare al PSD. Am făcut în ultimele luni zeci de focus grupuri pentru a a afla ceea ce își doresc românii. Principala concluzie: românii s-au săturat de obiective grandioase și care nu se pot realiza. Românii își doresc obiective, chiar mai mici, dar care se pot realiza în termen scurt.

Vă voi prezenta cele 3 mari priorități ale PSD: 1. Educație 2. Sănătate 3. Economie

Am construit acest program de guvernare pentru a acoperi o serie de obiective prioritare: gestionarea profesionistă a crizei sanitare, redeschiderea școlilor în bune condiții, creșterea veniturilor cetățenilor.

Ne vom concentra pe ceea ce acest guvern a omis cu inconștiență criminală: o testare pe scară largă a populației. Introducem decontarea totală a celor suspecți de coronavirus și decontarea parțială a testelor făcute individual. Asta vom face încă din luna septembrie”, a declarat Sorin Grindeanu.

În concluzia prezentării, acesta a spus că diferența dintre PSD și PNL este că social-democrații s-ar lupta pentru veniturile românilor.

Noi ne batem pentru veniturile românilor, de la copii, la studenți, angajați în companii private sau de stat, până la pensionari, asta e diferența dintre noi si liberali. Ei se agață de putere pentru a fura, noi ne luptam ca acești bani să ajungă în buzunarele românilor”, este concluzia lui Sorin Grindeanu.

Prim-vicepreședintele PSD consideră că moțiunea de cenzură o să obțină voturile necesare pentru a trece.

PSD se bazează 100% pe voturile parlamentarilor PSD. Eu am convingerea că mâine această moțiune de cenzură va trece”, a adăugat Sorin Grindeanu.

Sursă foto: Antena3

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *