Sunday, November 27, 2022
Jurnalism corect


Sorin Cîmpeanu: Vom lua măsurile care se cuvin pentru acei colegi care nu au acordat un punctaj corect la întrebările de tip grilă

By news.ro , in Politic Stirile zilei , at 23 iunie 2022

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, despre concluziile Evaluării Naţionale, că au o situaţie, pe care nu o vor face publică dar vor lua toate măsurile care se cuvin pentru acei colegi care nu au acordat un punctaj corect, la întrebările de tip grilă, în mod repetat.

El a menţionat că, prin evaluarea digitală, desfăşurată acum doar în proiect pilot, au putut să identifice aceste greşeli tipice mult mai repede şi că de anul viitor se ia în calcul susţinerea digitală a acestor probe de evaluare.

”Am putut să identificăm aceste greşeli tipice pentru a şti pe ce trebuie să insistăm. O să recomandăm profesorilor pe ce trebuie să insistăm, o să avem o analiză, la nivel de judeţ şi de şcoală, cu frecvenţa acestor greşeli dar toate aceste lucruri le vom putea face dacă vom reuşi să extindem evaluarea digitală, la nivel naţional, anul viitor şi avem în vedere şi susţinerea digitală a acestor probe”, a spus ministrul Educaţiei, precizând că au putut avea multe elemente, datorită acestei evaluări digitale.

Sorin Cîmpeanu a precizat că există şi un chestonar de satisfacţie, care a fost adresat cadrelor didactice, ”pentru a afla ce trebuie îmbunătăţit în organizarea acestui proces de evaluare digitală”.

”Avem şi situaţia, nu o să o facem publică dar o avem şi vă asigur că vom lua măsurile care se cuvin pentru acei colegi care nu au acordat un punctaj corect, la întrebările de tip grilă, în mod repetat, pentru că am identificat cazuri de colegi care în mod repetat au apreciat greşit partea de grilă, unde nu există niciun fel de scuză, iar acest lucru se vede”, a declarat Cîmpeanu.

El a arătat că ”avantajele evaluării digitale sunt că vezi toate aceste lucruri în timp real, în detaliu, şi ai posibilitatea să intervii.

”Un alt avantaj, mai puţin important dar contează, este poţi să începi evaluarea imediat după terminarea examenului, din orice parte a ţării”, a mai spus ministrul, arătând că sunt foarte multe avantaje ale evaluării digitale, inclusiv eliminarea riscului legat de transportul lucrărilor dintr-un judeţ în altul.

”Îmi place să cred că în acest fel am reuşit să clarific poziţia mea, a celui care a spus că partea de predare online este o catastrofă educaţională, atunci când sistemul de educaţie nu este pregătit şi am spus că niciun sistem de educaţie din această lume nu a fost pregătit pentru a trece integral în online, dar, pe de altă parte, cred că am reuşit să demonstrez şi susţinerea Ministerului Educaţiei pentru introducerea digitalului în şcoli”, a mai spus ministrul.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW