Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


Sorin Cîmpeanu a publicat rezultatul analizei propriei teze de doctorat

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 28 august 2022

Ministru Educației, Sorin Cîmpeanu, a publicat duminică, 28 august, rezultatul analizei propriei teze de doctorat, după ce, zilele trecute, un jurnalist i-a cerut acest lucru in timpul unei conferințe de presă.

„Urmare a solicitării verbale, primită joi – 25 august 2022, în timpul unei conferințe de presa, când mi s-a cerut pentru prima oară in mod direct sa fac public rezultatul analizei propriei teze de doctorat, susținută in anul 2000, am decis să postez acest document primit în urmă cu aproape un an.

În anul 1992, în urmă cu 30 de ani, atunci când am inițiat cercetările doctorale pe o temă care a devenit esențială in prezent, dar care era de pionierat la vremea respectivă – impactul asupra mediului înconjurator al unor activități antropice și identificarea unor soluții care sa corespundă economiei circulare – nu am anticipat cât interes vor suscita rezultatele acestor cercetări pentru unele persoane.

În urma unei analize realizate de către specialiști în domeniu, dublată de verificarea prin intermediul celor mai utilizate softuri de detectare a similititudinilor (sistemantiplagiat și Turnitin), a reieșit că: “teza de doctorat respectă normele eticii universitare și deontologiei cercetarii și, în același timp, lucrarea are valoare științifică și practică, fiind de actualitate și în prezent, constituind o lucrare de referință în domeniul agriculturii ecologice, a lucrărilor de îmbunătățiri funciare și, nu în ultimul rând, al protecției factorilor de mediu….”, a scris oficialul, pe contul său de Facebook.

De asemenea, el precizează ca din raport reiese ca “nu au fost constatate niciun fel de abateri de la normele de etică privind forma și conținutul tezei de doctorat”.

„Coeficientul de similititudine c1, care reprezintă ponderea procentuală din document și conține grupări de 5 cuvinte sau mai lungi, găsite în resursele internet, este de 0,87% față de pragul admis de 50% stabilit de acest soft ca indicând suspiciuni de plagiat. Coeficientul de similititudine c2, care reprezintă ponderea procentuală din document din perspectiva frazelor de 25% sau mai lungi, găsite în resursele internet, este de 0.00%….”!

Concluzia comisiei este ca “teza de doctorat este, în mod evident, rezultatul cercetărilor originale efectuate de către autorul acesteia în teren, într-o manieră continuă, vreme de 8 ani. În consecință, apreciem că nu este oportună și nici motivată, în fapt și în drept, o decizie de transmitere a tezei de doctorat analizate, în vederea altor verificări”, se mai arată in postare.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *