Sunday, January 16, 2022
Jurnalism corect


Sorin Cîmpeanu: 2,7 de milioane de elevi vor putea merge la școală de miercuri

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 19 mai 2021

Ministrul Educației a precizat că, începând de miercuri, aproximativ 2,7 de milioane de elevi vor putea reveni fizic în bănci, reprezentând 93% din numărul total al școlarilor. Sorin Cîmpeanu a explicat că, odată cu scăderea ratei de infectare, cei 200.000 de elevi care continuă școala în mediul online vor putea reveni, treptat, în unitățile de învățământ.

Din fericire, trendul descendent al ratei de infectare se confirmă şi sperăm să se confirme în continuare, chiar dacă sunt momente critice, două săptămâni de la revenirea din vacanţă, după aceea vom avea două săptămâni de la introducerea măsurilor de relaxare, sperăm să se confirme acest trend descendent”, a declarat Sorin Cîmpeanu, marţi seară, la TVR, citat de News.ro.

Ministrul Educației susține că, în acest moment, mai sunt 534 de localități cu rata de infectare mai mare de pragul de 1 la mie și a precizat că, dacă trendul descrescător se păstrează, cei 200.000 de elevi vor putea reveni în bănci.

Asta înseamnă că în online mai sunt acum 7% din numărul total de elevi din România. Cu alte cuvinte, de mâine vor putea merge la şcoală – şi sunt atent la nuanţă – vor putea merge la şcoală 93 la sută din numărul total de elevi din România. 2,7 milioane”, a explicat ministrul.

Scenariile în funcție de care elevii se pot reîntoarce în bănci

În scenariul 1, rata de infectare mai mică de 1 la mie, toți elevii vor putea merge la ore cu prezență fizică(..) Deci toți elevii plus copiii din grădinițe vor putea merge cu prezență fizică”, explica, pe 29 aprilie, ministrul Educației.

Al doilea scenariu se va aplica în localitățile cu incidența cazurilor mai mare de 1 la mie, fără a le lua în calcul pe cele aflate în carantină.

În acest scenariu 2 vor putea merge la școală toți copiii de grădiniță, plus toți elevii din învățământul primar și elevii din clasele terminale, plus elevii din 185 de școli speciale(…) Practic, în scenariul 2 nu vor putea merge cu prezență fizică la școală, din păcate, elevii claselor a V-a, a VI-a, a VII-a și elevii claselor a IX-a, a X-a și a XI-a”, a precizat Sorin Cîmpeanu.

Elevii claselor terminale și cei din școlile speciale se vor putea întoarce fizic la școală indiferent de rata de infectare a localității din care unitatea de învățământ face parte, cu condiția să nu fie instituită carantina, potrivit Hotărârii adoptate pe 28 aprilie de CNSU.

Sursă foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW