Thursday, November 7, 2024
Jurnalism corect


Sondaj Reuters/Ipsos: Kamala Harris conduce, într-o cursă electorală tensionată

By news.ro , in Stirile zilei , at 16 octombrie 2024 Etichete: , ,

Vicepreşedinta democrată Kamala Harris îşi menţine un avans marginal de 3 puncte procentuale – aflat în marja de eroare – faţă de republicanul Donald Trump, fiind cotată cu 45% faţă de 42% din intenţiile de vot, potrivit unui nou sondaj Reuters / Ipsos, care arată că cei doi rămân blocaţi într-o cursă strânsă pentru a câştiga alegerile prezidenţiale din SUA din 5 noiembrie.

În timp ce diferenţa dintre cei doi rămâne constantă comparativ cu un sondaj Reuters/Ipsos realizat cu o săptămână înainte, noul sondaj, care s-a încheiat duminică, dă semne că alegătorii – în special democraţii – ar putea fi mai entuziasmaţi de alegerile din acest an decât au fost înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie 2020, când democratul Joe Biden l-a învins pe Trump.

O proporţie de 78% dintre alegătorii înregistraţi consultaţi în cursul acestui sondaj efectuat timp de trei zile – inclusiv 86% dintre democraţi şi 81% dintre republicani – au declarat că sunt „complet siguri” că vor vota în alegerile prezidenţiale. Ponderea respondenţilor siguri că vor vota a crescut de la 74% într-un sondaj Reuters/Ipsos efectuat în perioada 23-27 octombrie 2020, când 74% dintre democraţi şi 79% dintre republicani spuneau că sunt siguri că vor vota.

Sondajul a avut o marjă de eroare de 4 puncte procentuale.

Kamala Harris a intrat în cursă în iulie, după ce preşedintele Joe Biden şi-a încheiat eforturile de realegere în urma unei prestaţii slabe la dezbaterea împotriva lui Trump din iunie. La acea vreme, Trump era considerat pe scară largă candidatul principal, parţial pe baza puterii sale percepute în ceea ce priveşte economia, după mai mulţi ani de inflaţie ridicată sub administraţia Biden, care totuşi a scăzut în ultimele luni.

Mai recent, Harris pare să se bucure de un atu în viziunea alegătorilor care au ales-o drept candidatul cel mai bun în ceea ce priveşte politica de sănătate şi gestionarea extremismului politic, deşi alegătorii au apreciat, de asemenea, că economia SUA este principala problemă în alegeri şi au afirmat că Trump este cel mai bun administrator economic, potrivit noului sondaj.

Harris l-a devansat pe Trump cu 5 puncte – 43% la 38% – atunci când alegătorii au fost rugaţi să aleagă cine a fost mai bun pentru gestionarea extremismului politic şi a ameninţărilor la adresa democraţiei. Ea l-a devansat cu 14 puncte în ceea ce priveşte politica în domeniul sănătăţii. În ambele privinţe, avansul lui Harris faţă de Trump a rămas în mare parte neschimbat faţă de un sondaj Reuters/Ipsos din 20-23 septembrie.

Trump o conduce pe Harris cu 45% la 40% atunci când alegătorii au fost întrebaţi cine este candidatul mai bun pentru „economie, şomaj şi locuri de muncă”, categoria de priorităţi naţionale pe care 26% dintre respondenţii sondajului au ales-o ca fiind cea mai mare problemă cu care se confruntă naţiunea, comparativ cu 23% care au ales extremismul politic şi 3% care au spus asistenţa medicală.

Avantajul de 5 puncte al lui Trump în ceea ce priveşte economia este de comparat cu un avantaj de 2 puncte în sondajul din 20-23 septembrie.

În timp ce sondajele naţionale, inclusiv sondajele Reuters/Ipsos, oferă semnale importante cu privire la opiniile electoratului, rezultatele colegiului electoral pentru fiecare stat în parte determină câştigătorul, şapte state fiind susceptibile de a fi decisive. Sondajele au arătat că Harris şi Trump sunt la egalitate în aceste state, cu multe rezultate în marja de eroare.

Având în vedere concurenţa strânsă, eforturile candidaţilor de a se asigura că susţinătorii lor votează efectiv vor fi, probabil, esenţiale în stabilirea câştigătorului. Doar două treimi dintre adulţii din SUA au votat la alegerile din noiembrie 2020, cea mai mare prezenţă la vot din ultimul secol, conform estimărilor Biroului de recensământ al SUA şi Centrului de cercetare Pew.

O treime dintre alegătorii înregistraţi sunt democraţi şi o treime republicani, restul fiind independenţi sau de altă orientare, potrivit Pew.

Deşi alegătorii par relativ dornici să voteze, niciunul dintre candidaţi nu a fost apreciat de majoritatea electoratului. Doar 46% dintre alegătorii din sondaj au declarat că au o părere favorabilă despre Harris, iar 42% au spus acelaşi lucru despre Trump.

Cel mai recent sondaj Reuters/Ipsos a intervievat online 938 de adulţi americani, la nivel naţional, inclusiv 807 alegători înregistraţi. Dintre aceştia, 769 au fost consideraţi cei mai susceptibili de a se prezenta la vot în ziua alegerilor. În rândul acestor alegători potenţiali, Harris a avut un avans de 3 puncte procentuale faţă de Trump, adică 47% la 44%.

Sursa foto: Casa Albă

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW