SONDAJ PNL și PSD scad în intenția de vot a românilor, de când sunt împreună la guvernare. AUR, peste USR și liberali
Partidul Social Democrat (PSD) și Partidul Național Liberal (PNL) au scăzut în ceea ce privește intenția de vot a românilor, de când formează împreună coaliția de la guvernare, potrivit unui sondaj realizat de INSCOP Research în luna ianuarie. În același timp, USR a înregistrat o creștere ușoară de când se află în opoziție, în timp ce AUR a ajuns la 20,6%.
INSCOP Research a prezentat joi, 27 ianuarie, un sondaj realizat pe un eșantion de 1.162 de persoane, pe tema intenției de vot a românilor în perspectiva unor alegeri parlamentare. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.9 %.
De când a intrat la guvernare, PSD a scăzut ușor în intenția de vot a românilor, ajungând de la 36,6% în luna octombrie 2021, la 34,3% în luna ianuarie.
PNL, în schimb, traversează cea mai slabă perioadă din ultimii 2 ani și jumătate, fiind cotat la 16,6% la începutul anului 2022 (față de 39,4%, în aprilie 2020). De când Florin Cîțu a preluat șefia partidului, în septembrie, liberalii au scăzut cu aproximativ 5%.
Perioada petrecută în opoziție a fost benefică pentru USR, după ce partidul ajunsese la un minim al ultimilor 2 ani (9.8% în septembrie 2021). Față de momentul în care miniștrii USR au părăsit Guvernul condus de Florin Cîțu, partidul condus de Dacian Cioloș a crescut cu aproximativ 3%, ajungând la 12,5%.
AUR, în schimb, traversează o perioadă bună în ceea ce privește intenția de vot în perspectiva unor alegeri parlamentare. Deși partidul condus de George Simion și Claudiu Târziu era cotat la 1% în august 2020, începutul anului 2022 l-a poziționat în fața PNL și USR, cu 20,6%.
„Tensiunile din coaliție si întârzierea oferirii de soluții la problemele sociale alimentează în continuare creșterea AUR. Dacă pe zona de securitate militară, din cauza amenințărilor Rusiei, observăm o creștere foarte puternica a încrederii în NATO, în UE, în Occident, de bun augur pentru moralul națiunii, problemele sociale și politice domestice/interne vor alimenta în continuare adeziunea electorală la discursul ultra-populist”, a declarat Remus Ioan Ștefureac, președintele Strategic Thinking Group, organizația care a comandat sondajul INSCOP.


(Sursă foto: Remus Ioan Ștefureac / Facebook)
SONDAJ NATO, organizația internațională cu cel mai ridicat nivel de încredere în România
Sursă foto:Inquam Photos/Octav Ganea



