Monday, July 15, 2024
Jurnalism corect


Tragedie în ziua de Paște. Șoferul unui autobuz a lovit mortal un pieton în București / Reacția STB

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 16 aprilie 2023 Etichete: ,

Șoferul unui autobuz al Societății de Transport București (STB) a accidentat mortal un pieton, duminică, 16 aprilie, în Sectorul 3 al Capitalei. Șoferul nu ar fi realizat și a mers mai departe, fiind oprit de polițiști la cel puțin 7 kilometri distanță, în Sectorul 1, a transmis Poliția Capitalei. 

Accidentul de circulație s-a produs în jurul orei 06:00, în dimineața Zilei de Paște, pe bulevardul Nicolae Grigorescu, în apropierea stației STB Constatin Brâncuși. Conducătorul a fost depistat ulterior în zona bulevardului Constantin Prezan.

Autobuzul circula pe linia 335.

Șoferul STB a fost testat cu ambele aparate din dotarea Brigăzii Rutiere, etilotest și drugtest, rezultatele fiind zero, respectiv negativ.

Conducătorul autobuzului a fost condus la sediul INML în vederea prelevării de mostre biologice.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Brigăzii Rutiere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

Reacția STB

Societatea de Transport București (STB) a precizat, într-un comunicat de presă, că șoferul nu va mai conduce pana la finalizarea cercetărilor.

„Conducere societatii se implica in cercetarea administrativă a evenimentului, înregistrările video de pe autobuz sunt puse la dispozitia poliției Rutiera. Regretam cele întâmplate si transmitem condoleanțe familiei persoanei decedate”, se arată în comunicatul de presă citat.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW