Șofer, prins în flagrant în timp ce oferea mită polițiștilor, pentru a „scăpa” de sancțiuni
Un şofer în vârstă de 19 de ani a fost prins în flagrant, în Botoşani, în timp ce oferea 100 de euro şi 200 de lei poliţiştilor care îl opriseră pentru că depăşise viteza legală, anunță Direcția Generală Anticorupție(DGA) luni, 19 iunie.
Ofițerii anticorupție au fost sesizaţi, la sfârşitul săptămânii trecute, de către poliţişti din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Botoşani, despre faptul că au oprit în trafic un conducător auto care depăşise viteza legală de deplasare, iar acesta le-a oferit o sumă de bani drept mită.
„Şoferul, în vârstă de 19 ani, a oferit agenţilor de poliţie, aflaţi în exercitarea atribuţiilor serviciu pe raza municipiului Botoşani, 100 de euro şi 200 de lei, în scopul de a-i determina pe aceştia să nu aplice măsurile legale în raport cu abaterea constatată, momentul oferirii banilor fiind înregistrat cu aparatura tip bodycam”, a transmis DGA.
Cercetările continuă în acest caz, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, care va decide dacă sunt necesare măsuri preventive împotriva șoferului care a oferit mita.
CITEȘTE ȘI: DGA: A scăzut numărul polițiștilor cercetați pentru fapte de corupție. România aderă la Convenția anti-mită
Sursă foto: Inquam Photos / Raul Giuglea
Comentarii