Stirile zilei

Socrii lui Cătălin Cherecheș, trimiși în judecată de DNA pentru dare de mită

Socrii lui Cătălin Cherecheș au fost trimiși în judecată de Direcția Națională Anticorupție după ce ar fi încercat să o mituiască pe judecătoarea care urma să pronunțe verdictul în procesul în care fostul primar al orașului Baia Mare era judecat pentru corupție. 

„În data de 25 noiembrie 2023, în contextul în care un afin al lor era judecat într-un dosar de corupție, aflat în faza apelului, inculpata ar fi luat legătura cu o persoană (martor în cauză), ruda unuia dintre judecătorii din complet, și s-ar fi oferit să achiziționeze o afacere pe care aceasta din urmă o deținea pe raza județului Mureș cu o sumă cuprinsă între 50.000 – 100.000 euro, indicând totodată și posibilitatea remiterii unor alte foloase necuvenite. Această “ofertă” inițială ar fi fost valabilă doar în condițiile în care magistratul respectiv ar fi urmat să pronunțe o sentință favorabilă (soluție mai blândă) în cauza în care afinul inculpatei ar fi fost judecat pentru săvârșirea unor presupuse infracțiuni de corupție”, arată procurorii. 

Ulterior, pe 6 noiembrie 2023, soacra lui Cherecheș ar fi promis judecătoarei, prin intermediul aceluiași martor, suma de 50.000 euro, reprezentând un avans, restul urmând a fi remiși după data când instanța de judecată ar fi urmat să pronunțe în cauza respectivă o soluție de achitare.

În acest context, arată procurorii, pe 8 noiembrie 2023, într-un restaurant din Cluj – Napoca, femeia ar fi dat martorului avansul de 50.000 euro promis și alte foloase necuvenite, ocazie cu care a fost prinsă în flagrant.

„În demersurile descrise mai sus, inculpata ar fi fost ajutată de soțul său atât moral, cât și material, acesta din urmă asigurându-i soției sale transportul atât în vederea „rezolvării problemei” la Baia Mare, cât și ulterior, la remiterea sumei de 50.000 euro”, susțin procurorii.

În cauză a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra sumei de 50.000 de euro, ridicată cu ocazia procedurii flagrantului, în vederea confiscării speciale.

Condamnat la închisoare, prins în Germania

În cele din urmă, Cătălin Cherecheș a fost condamnat la 5 ani de închisoare. Cu toate că avea interdicție de a părăsi țara, edilul a reușit să fugă cu ajutorul actului de identitate al unei rude, însă a fost prins în Germania. El a fost reținut, iar o instanță din această țară urmează să se pronunțe asupra mandatului european de arestare emis pe numele său de către autoritățile române.

Sursa foto: Inquam Photos / Ghita Porumb

Articole Recomandate

Back to top button