Saturday, January 25, 2020
Jurnalism corect


SNNPC: În acest moment preliminar al procesului de reorganizare structurală, s-ar fi impus prezentarea unor direcții clare de lucru

By Daniela Eremia , in Stirile zilei , at 14 ianuarie 2020 Etichete: , , , ,

Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual a transmis că discuțiile avute în ședința sediului IGPR, cu privire la reorganizare MAI, nu au fost concludente și consideră că ar trebui să fie impusă prezentarea unor direcții clare.

Dealtfel, Ordinul nr. 105/2013 privind activitatea de planificare structurală şi management organizatoric în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, modificat prin OMAI nr. 140/2016, obligă la respectarea unor principii în domeniu și la întocmirea unui ,,RAPORT DE MOTIVARE privind elaborarea și modificarea structurii organizatorice (organigramei şi/sau statului de organizare)”, document despre care, la ședința de ieri, nu s-au făcut precizări clare.

Din acest punct de vedere, apreciem, ca organizație sindicală reprezentativă, că reorganizarea Poliției Române și a structurilor MAI, anunțată generic, prin mass-media, de conducerea ministerului, trebuie: să fie realmente necesară și să fie fundamentată prin analize aprofundate și studii de impact pe toate planurile, să nu fie utilizată ca un paravan pentru alte scopuri (să nu fie materializată ,,pe repede-înainte” din motive obscure),să fie transparentă și să fie dezbătută real cu partenerii de dialog social, conform legii, să pună calul înaintea căruței” (să respecte norme și principii științifice),să nu neglijeze, cu orice preț, drepturile și interesele personalului, să fie fundamentată și susținută, după caz, sub aspect financiar (bugetul fiind deja aprobat, o reorganizare de amploare este dificil de pus în practică, acum),să aducă plus-valoare serviciului public, cetățenilor și statului”, potrivit comunicatului SNPPC.

Citeste si:  Semnal de alarmă tras de MAI: 19 oameni au murit de Crăciun. E prea mult!

De asemenea, SNPPC a transmis că toate entitățile de la nivelul MAI ar trebui să fie partenere reale de dialog social nu doar să asiste la ședințele de analiză care le inhibă procesul organizatoric.

Sursă foto: Inquam

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW